Impactul tabloidelor si rolul acestora in societatea britanica: Manie, isterie, furori fabricate

Publicitatea, vanzarile directe, pornografia, prostitutia si politica sunt activitati cu tulburator de multe caracteristici in comun. Printre cele mai nocive este traficarea de emotii prefacute care urmaresc sa trezeasca o reactie viscerala in sursa banilor – consumatorul. Loialitatea consumatorului este o slabiciune pe care aceste profesii o exploateaza si se manifesta la fel pentru tabloide ca si pentru drogul preferat la oamenii care citesc pentru acelasi scop pentru care se injecteaza. Si voteaza la fel.

La un moment dat, cel mai cumparat ziar din Romania era Libertatea, un tabloid ca toate celelalte, cu un model de afaceri foarte simplu si eficient, anume sa ofere cititorilor “ceea ce vor”. Merita remarcat aici ca cititorii de tabloide sunt in mare parte aceiasi cu privitorii emisiunilor de tip reality television si ca aceste tipuri de media isi gasesc publicul prin stimulente afective.

Aceleasi reguli functioneaza perfect de un secol si ceva in Marea Britanie, unde tabloidele nu numai ca fac parte din identitatea nationala, dar sunt atat de populare, incat este o traditie ca prim ministrii sa comunice direct cu cetatenii lipsiti de curiozitate scriind articole in paginile acestora.

Ultima oara, David Cameron a scris in The Sun despre reforma in sistemul de ajutor social. Dincolo de dubiosenia gustului, motivatia principala pentru aceasta metoda de comunicare este practica, anume cifrele de audienta.

The Sun screenshot

Foto: Hotnews

The Sun e cel mai citit si cumparat ziar din Regatul Unit, cu un public print + online estimat de NRS (National Readership Statistics) la 7.385.000 de capete, excluzand utilizatorii internationali. Pur si simplu nu exista alta publicatie care sa se apropie macar pe departe de numerele astea, pe locul doi fiind Daily Mail, un tabloid putin mai spalat, cu 6.932.000. Tabloidele sunt o institutie, privite obiectiv ca pe incarnarea definitiei pretentioase de “a patra putere in stat,” si am scris asta dandu-mi seama de implicatiile pentru cei ce vor sa creada ca presa trebuie sa isi asume codul de conduita care presupune in primul rand un serviciu adus populatiei.

Guardian, Independent, The Telegraph, Times sau Financial Times – toate considerate bastioane mondiale de jurnalism calitativ – abia reusesc sa nu dea faliment si nu trece nici unul de 3 milioane de cititori. Circulatia fizica a acestora e tot mai slaba pe an ce trece, nedepasind 1.300.000. In sens darwinian asta poate fi ordinea fireasca. Ziarele ‘boardsheet’ sunt stufoase, pline de litere mici si de intelectualism. Contin prea putin umor si mult prea putina controversa ca sa atraga in vreun fel pe cineva care nu e interesat de lectura si analiza, ci de senzatii. Adevarul e ca nu exista o piata prea mare consumatoare de reportaje uscate, comentarii seci si aproape academice si imagini facute parca deja pentru cartile de istorie. Valoarea imediata se diminueaza sau nu mai e rasplatita monetar in conditiile in care DailyMail.co.uk e cel mai citit portal de stiri din lume si publicitatea online nu costa mare lucru.

Printul per ansamblu s-a atrofiat ca hip-hopul romanesc si a inceput sa vanda caciuli la juma’ de pret, dar nu in egala masure si tabloidele. Paradoxal, dupa socul digital, tabloide ca the Sun si the Mirror au parut mai consecvente in stil si abordare decat celelalte ziare care din cauza scaderilor masive in vanzari au trebuit sa se adapteze facand compromisuri majore. Motivul? Practic, tabloidele nu prea aveau ce sa compromita.

Am devenit constient de o schimbare in rau de-a lungul anilor 1890. Ziarele epocii victoriene si-au luat ca prima sarcina sa ofere cititorilor informatii complete si precise despre subiecte de interes public. Apoi a aparut Daily Mail, primul ziar englez pentru care cuvantul „stire” si-a pierdut intelesul vechi de fapt real pe care cititorul ar trebui sa il cunoasca pentru a vota inteligent, si a capatat un nou sens de intamplare sau fictiune care poate fi distractiv de citit. Citind asa un ziar, nu mai invata sa voteze. Invata sa nu voteze, pentru ca se va deprinde sa perceapa stirile nu ca pe o situatie in care sa participe, ci ca pe un spectacol pentru momente de repaos.

RG Collingwood (filosof si istoric), O Autobiografie (1939)

Foarte putini oameni acorda importanta articolelor pe care le citesc, chiar daca li se imprima in subconstient. Cei care platesc 40 de pence zilnic pentru The Sun se vor uita mereu cu un ochiul mai bun la sanii starletei din stanga si numai cu celalalt la avertismentul gravisim ca imigrantii vor raspandi ebola, sifilis si turbare, eradicand toata viata de pe insula in urmatorii doi spre opt ani. E un joc pervers in care fiecare isi stie bine rolul si il duce la capat cu zel in fiecare zi. Nu cred ca se poate vorbi despre o influenta directa a tabloidelor atat cat despre anvergura acestora.

Se impune in final intrebarea daca nu cumva ziarele, mai ales cele de factura mizer-tabloida, servesc mai mult mediul politic decat pe cel social.

Jenanta si elocventa poveste din The Sun cu tuberculoza adusa de imigrantii romani nu e o coincidenta avand in vedere linia recenta a Partidului Conservator – si anume masurile inutile impotriva abuzarii sistemului social de catre romani si bulgari, desi nu exista nici o dovada ca un asemenea fenomen are loc. Deloc limitata la un singur titlu, practica de a ataca direct grupuri care pica in campul de foc al intereselor politice a fost perfect ilustrata intr-o marturie anonima data comisiei Leveson de ‘Jurnalistul 7’ citat in declaratia Sindicatului National al Jurnalistilor publicata anul trecut: “De foarte multe ori, stiind bine ca orice echilibru si neutralitate am pus in reportaj vor fi inlaturate, i-am cerut readactorului stiri sa imi scoata numele din versiunea finala. Asta mi-a adus porecla de ‘simbolul stangii’ [token leftie] in redactie – si ca o gluma pentru amuzamentul redactorilor si celorlalti reporteri – mi se cerea sa produc cel mai mult material anti-musulman dintre toti angajatii. Niciodata nu am scris o asemenea poveste de bunavoie, dar de fiecare data redactorii-stiri veneau la biroul meu cu cererea de a urmari articole anti-Islam din alte ziare sau de pe la agentii de stiri. Mesajele erau prefatate cu “Bine, o sa-i dam asta celui mai de dreapta reporter al nostru… asigura-te ca va fi cat mai de dreapta cu putinta.””

The Sun, care a publicat recent mai multe articole anti romani/ bulgari este ziar-sora cu raposata News Of The World si se afla in proprietatea lui Rupert Murdoch (zis ‘Dirty Digger’) care ia cina cu lideri conservatori in mod regulat si deschis, desi a declarat in fata comisiei Levenson ca ‘nu a incercat niciodata sa intervina in politica Marii Britanie.’

Ziarul lui principal nu face altceva decat sa cante melodia partidului. Desigur, cantecul se transforma subit si neintentionat in dans, care devine tot mai indracit pe masura ce se apropie campania electorala, cu ocazionale consecinte abjecte precum mai sus-mentiona flegma tuberculoasa.

Cotidianul Times (circulatie print 396,520 in Martie) si editia acestuia de duminica, Sunday Times, apartin tot lui Murdoch, si au si ele mici scapari propagandistice in favoarea conservatorilor, mai nou promovandu-l pe Boris Johnson – foarte probabil urmatorul lider al PC.

Daily Star

Foto: Hotnews

Tabloidele vand atat de bine pentru ca lucreaza pe cel mai mic numitor comun, dar asta nu inseamna ca atmosfera de la baza lantului trofic e relaxata vreo clipa. Canibalismul, modul de viata al acestor creaturi, nu permite somn sau liniste. Pe locul trei ca circulatie – 533 304 – se afla Daily Star care are pe prima pagina in fiecare zi o (alta) femeie in costum de baie, alaturi de un titlu mare continand obligatoriu cel putin unul din urmatoarele cuvinte care nu necesita traducere: shock/ terror/ hot/ killer/ bomb/ snatch/ £[x]m(ilioane)/ top/ sex/ blood/ shocker, iar intr-un font ceva mai mic, totusi perfect vizibil de la trei metri tot pe prima pagina cel putin odata pe saptamana, grohaie: „15p cheaper than the Mirror. 5p cheaper than the Sun. Bigger, brighter, bolder EVERY day of the week,” tradus prin “Cu 15 pence mai ieftin ca The Mirror [n.r.: al doilea cel mai vandut cotidian, 1 032 144 copii in Martie, sustine Labour cand are chef de politica, ceea ce se intampla rar]. 5 pence mai ieftin ca the Sun. Mai mare, mai luminos, mai viteaz IN FIECARE zi a saptamanii”. [nr – se pot intalni variatii pe aceasta tema]

Pe masura ce petrec mai mult timp cu capul in ziare si media, devine clar ca rolul de ‘caine de paza’ sau ‘a patra putere’ cade pe plan secund in operatiunile de zi cu zi. Materiale ca scandalul interceptarilor sau Watergate sunt o anomalie, functia naturala a acestei industrii fiind de fapt aprovizionarea cu informatii de rutina procesate sa sune captivant.

In 2013 Bradley Manning e in puscarie pentru ca a expus crimele de razboi ale armatei americane – inclusiv filmul cu uciderea din elicopter a unor reporteri ai Reuters laolalta cu alti civili. Cu toatea astea, la momentul ‘scurgerii’ respective, Wikileaks au avut probleme serioase in a gasi un ziar dispus sa isi asume riscurile publicarii documentelor secrete. Mai degraba as zice ca rolul presei e sa promoveze impresia de coeziune intr-o societate divizata – multipolarizata, daca exista cuvantul asta.

Deviem. Raportul Levenson a rezultat intr-o initiativa de reglementare fara precedent. Printr-o sucitura absurda, noul regulament declarat nelegiferat al presei – asa numitul ‘royal charter’ a fost conceput din cauza exceselor si abuzirilor comise de tabloide dar cu siguranta va afecta cel mai mult ziarele care au obiceiul de a expune scandaluri din mediul politic si de afaceri.

Un ONG pe nume Hacked Off (‘hack’ este un termen peiorativ pentru ‘ziarist’) a fost infiintat special pentru a face lobby in favoarea legiferarii presei, intr-o maniera ceva mai extrema decat a sugerat Leveson in raportul sau. Imaginea publica a Hacked Off este Hugh Grant, care s-a implicat deoarece s-a simtit de multe ori ranit la multiple sentimente de catre paparazzi.

Acest proiect a fost scris in graba in ultimele luni si finalizat la trei dimineata pe data de 18 Martie in biroul lui Ed Miliband (liderul Labour), in aceeasi zi in care a fost prezentat Camerei Comunelor si trecut in efect.

Desi textul ordonantei (de fapt o scrisoare cu statut oficial, de la regina) spune ca regulatorul va fi independent si “publishers” – oricine publica media de consum, excluzand “titlurile de specialitate” – pot opta sa nu participe, noua situatie este mult mai complexa. Acelasi text impune plata cheltuielilor de judecata indiferent de rezultatul procesului daca publicatia acuzata nu a semnat in charter. Daune materiale exemplare (“exemplary damages”) vor fi cerute daca vreun ziarist de la o ‘ppublicatie relevanta’ nesemnatara pare ca ar calca pe bec.

Nu se face insa o definitie clara a ce inseamna ‘titlu de specialitate’. Expertii care au studiat detaliile sustin ca daca o revista de pescuit, de exemplu, va publica o ancheta de braconaj cu tot cu nume, si ulterior politia nu va avea suficiente dovezi sa ii acuze pe braconierii indicati in revista – ceea ce se intampla frecvent in cazuri penale pornite de la investigatii de presa – respectiva publicatie nu va intra sub incidenta charterului. Daca aceeasi ancheta apare in Evening Standard, mecanismele de arbitraj ale noului corp se vor pune automat in miscare. Initial, blogurile cu mai multi autori, daca trateaza materiale de actualitate (“news-related material”) s-ar fi supus si ele, indiferent de numarul de cititori. In urma multor reclamatii, camera comunelor dezbate astazi 22 Aprilie daca site-urile cu mai putin de 2 milioane de lire sterline venit si mai putin de 10 angajati vor fi scoase de sub charter.

Nici partea in care se spune ca nu se va emite o lege a presei in adevaratul sens al cuvantului nu s-a dovedit complet adevarata. In realitate, odata intrat in vigoare, setul de reguli poate fi schimbat decat cu o majoritate parlamentara de doua treimi – punand libertatea presei efectiv in mainile politicienilor.

Contradictiile, termenii neclari, portitele largi si starea generala de confuzie generata de aceasta incercare stangace de a “proteja victimele presei,” dupa cum a zis Cameron, fara indoiala vor obliga parlamentul sa rescrie legi existente sau sa desfiinteze charterul de tot.

Judecand dupa furia multor grupuri majore de presa, inclusiv News International de la care a pornit totul, prevad o diluare completa a regulamentului pana in Iunie, nu in ultimul rand din cauza ca incalca Conventia Europeana A Drepturilor Omului, mai precis articolul 10 – libertatea de exprimare. E una sa pedepsesti denigrarea, dar se pare ca nu e voie sa obligi pe cineva sa isi ceara scuze in scris: ”Nici o curte nu impune scuze oficiale ziarelor. Declaratiile si scuzele sunt mereu convenite de ambele parti. Am primit consultatii legale ca aceasta prevedere ar incalca articolul zece pentru ca forteaza oameni sa scrie ceva cu care nu au fost de acord,” conform unei surse avocatesti citata in The Guardian.

Comisia Leveson a dorit examinarea si eventual ajustarea “relatiilor dintre presa, politicieni si politie.” Ce s-a realizat a fost un bandaj politic aplicat pe alte rani decat cele ale victimelor interceptarilor ilegale, favorizand organizatii – si nu indivizi – care au resursele de a actiona foarte rapid in instanta.

Aproape ca reactia tiparelor e de la sine inteleasa: “Royal Charter: Presa va trebui sa reziste acestui atac asupra libertatii,” a titrat The Telegraph. The Economist a numit toata treaba “un amalgam rusinos” (“a shameful hash”). S-au facut si multe trimiteri dramatice la 1984 de George Orwell, dar de departe cea mai interesanta a fost reactia internationala: “extrem de dezamagiti si ingrijorati la modul foarte serios ca guvernul UK a ignorat numeroasele nelinisti semnalate de grupuri de libertate a presei si drepturi ale omului din toata lumea, abandonand peste 300 de ani de libertate a presei si inlocuind un sistem de auto-reglementare cu unul sustinut de legislatie statutara,” au scris Erick Bjeraber, presedinte al World Editors Forum si Jacob Mathew, presedinte al World Association of Newspapers and News Publishers intr-o scrisoare publica.

De ce nu s-au gandit cei de la Hacked Off sa devina o organizatie permanenta si independenta care sa indeplineasca sarcinile descrise in charter fara implicarea partidelor si a parlamentului? Teoretic ar putea sa-si defineasca singuri parametrii de functionare si sa arbitreze orice neregula bine-mersi, sustinandu-se prin donatii de la Hugh Grant si vecinii lui.

Societatea civila este capabila sa supravegheze foarte bine guvernele, politia si judiciarul pentru incalcari ale drepturilor omului sau legilor penale, de ce nu ar supraveghea si presa? Amnesty International ar fi un model bun. Sursele mele purtatoare de coif de staniol m-au informat ca totul este o conspiratie menita sa tina sub control canalele de informatie inainte de inceputul iminent al unei ere totalitare in vest. In vemuri tulburi, nebunii vad uneori mai bine decat noi, oameni muncitori si respectabili, dar sa fie chiar asa de groasa?

Raspunsul la aceasta intrebare poate fi in declaratia foarte sincera data de primul ministru cand a trecut charta: ”Timp de generatii, politicienii nu vor putea interveni in acest nou sistem fara sustinere extinsa si explicita de la cele doua Camere, si cred ca acesta e un pas important inainte.” Adica s-a petrecut o schimbare majora – impunerea unui sistem de control pe care il pot modifica politicienii atata timp cat sunt de acord intre ei.

Singurii beneficiari clari ai acestei invalmaseli vor fi firmele de avocatura. Daca pana acum era oricum incomod pentru redactori sa publice material sensibil si sa puna capul pe perna, o sa le fie si mai dificil in viitor.

Dupa 113 arestari – toate in legatura cu practicile ilegale ale tabloidelor – impactul lor a fost deci eliminarea unei continuitati trei secole de presa absolut libera si aruncarea unor noi umbre negre asupra democratiei britanice.

​Intre timp, grupuri de presa au propus o charta alternativa care diminueaza puterile parlamentului de a aduce amendamente, si a inceput sa se vorbeasca de respingerea ambelor variante de charter in favoarea unui ombudsman.

Forta tabloidelor in societate ar fi cel mai bine masurata in functie de repercursiunile articolelor iresponsabile, neadevarate si prost confectionate care ataca diferite grupuri minoritare, cum ar fi romanii.

Ca atare, m-am simtit dator sa aflu daca excesul de zel aratat in bucata cu epidemia de tuberculoza a fost in vreun fel bagat in seama de comunitatea romana de aici. Presa nationala a trecut cu vederea articolul respectiv, ceea ce e sugestiv atat pentru credibilitatea the Sun cat si pentru efectele sociale ale tabloidelor in general. Adica ambele bat pe zero. Intr-adevar, in februarie au fost batuti doi romani intr-o statie de autobuz in Brighton si acest act de violenta a fost legat de unii cu valul de articole negative din tabloide din ultima vreme, dar un singur incident cunoscut nu e suficient pentru concluzii.

Daily Mirror

Foto: Hotnews

Mai ales ca romanii – undeva la 95 000 de oameni in UK conform statisticilor oficiale – nu i-au acordat prea multa atentie. Sigur, mai multi politicieni au defilat prin media denuntand mai pe fata sau mai voalat traba asta, dar asta nu califica deloc impactul social.

Reprezentanti ai Romanian Cultural Centre London (organizatie independenta, a nu se confunda cu ICR) si ai celor doua foi in limba romana de aici – Gazeta de Romania si Ziarul Romanesc – mi-au confirmat ca in afara de cateva scrisori semnate in nume personal si comentarii nu a existat absolut nici o reactie colectiva, semn ca majoritatea covarsitoare nu sunt deloc afectati de campania asta xenofoba. “Nu am sesizat nici o actiune unitara a comunitatii de romani [nr – in legatura cu atentia recenta din media]” au spus si Carmen Campeanu de la RCC si Mircea Maer de la Ziarul Romanesc. Ceea ce pica in perfecta concordanta cu experienta mea; nu am fost niciodata supus vreunor nedreptati din alte parti decat guvernul si administratia care discrimineaza prin birocratie.

Tabloidele sunt un circ si o sursa de capital lichid si politic, dar a spune ca exercita putere asupra opiniei publice le-ar face o favoare prea mare pentru dovezile care se prezinta in sensul asta. Cu alte cuvinte, nu se poate lua pulsul unei intregi societati prin media, pentru ca in functie de vena pe care o atingi, bataile variaza considerabil.

Nota: Toate citatele sunt traduse de autor