Sari direct la conținut

Victor Ponta: Baietii destepti din energie nu au murit, ci s-au transformat. Au aceeasi influenta, aceeasi putere

HotNews.ro

Premierul Victor Ponta a cerut ministrului delegat pentru energiei si ministrului finantelor sa ia toate deciziile necesare pentru asigurarea unui echilibru intre „energiile subventionate si cele nesubventionate”. Chiar daca nu a spus-o intr-un mod clar, premierul se refera la reducerea schemei de sprijin pentru producatorii de energie regenerabila. In acest sens, se afla in dezbatere publica un proiect de ordonanta de urgenta. In acest context, premierul a afirmat ca „baietii destepti din energie nu au murit, ci s-au transformat”. „Nu mai sunt la Hidroelectrica, sunt in alte zone, s-au readaptat. Au aceeasi influenta, aceeasi putere, deci batalia continua si aveti sprijinul meu in acest sens”, a adaugat Ponta.

Acesta a admis faptul ca Romania are cele mai mici preturi la energie din Europa, alaturi de Bulgaria. Insa problema, in opinia premierului, este ca nu exista un echilibru intre energiile subventionate si cele nesubventionate.

„Domnul ministru Nita (n.red. ministrul delegat pentru Energie), impreuna cu ministrul Finantelor, domnul Chitoiu, trebuie sa continue partea de reforme structurale, sa vedem, sa implementam toate deciziile prin care toti producatorii de energie. Aici vorbim nu doar de cei de energie regenerabila, care e binevenita, dar e si cea mai scumpa dintre toate. Deci, toti producatorii nostri, fie ca e vorba despre Hidroelectrica, de Nuclearelectrica, de compania energetica Oltenia, sa participe intr-o piata echilibrata si intr-o competitie corecta. M-am uitat astazi pe statistica europeana si avem cele mai mici preturi la energie din Europa, alaturi de Bulgaria. Avem, insa, aceeasi problema pe care o au si tarile mari, ma refer la Germania, Italia, Spania, si anume un dezechilibru intre energiile subventionate si cele nesubventionate. O sa va rog ca in zilele imediat urmatoare, sa luati toate deciziile necesare sa le implementam”, a spus Ponta.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro