Sari direct la conținut

Victor Ponta despre sistemul cu puncte din noua lege a retrocedarilor: "A fost discutat cu expertii CEDO si acceptat de acestia" / CEDO, in urma cu o saptamana: "Ar fi folositor sa stim motivul pentru care autoritatile romane au optat pentru acest sistem ce pare sa complice inutil procedura"

HotNews.ro
Victor Ponta, Foto: HotNews / DP
Victor Ponta, Foto: HotNews / DP

Sistemul de puncte folosit in cadrul noii legi a retrocedarilor pe care Guvernul si-a angajat raspunderea miercuri in Parlament „este un sistem pe care l-am discutat cu expertii CEDO, a fost acceptat de catre acestia”, a declarat premierul Victor Ponta. In realitate insa, dupa cum reiese dintr-un document-analiza prezentat de HotNews.ro in urma cu o saptamana in care CEDO critica dur mai multe aspecte din noua lege, sistemul cu puncte a fost considerat ca ar complica inutil procedura si i-a facut pe expertii CEDO sa afirme ca „ar fi folositor sa stim motivul pentru care autoritatile romane au optat pentru acest sistem”.

  • „Sistemul cu puncte este un sistem pe care l-am discutat cu expertii CEDO, a fost acceptat de catre acestia, se considera compatibil cu standardele europene si, practic, fiecare punct, in valoare de un leu, va da posibilitatea, fie la cumpararea de terenuri din fondul public, fie la despagubiri financiare”, a declarat miercuri premierul Victor Ponta in plenul Parlamentului (minutul 25:04 din clipul de mai jos). 

In realitate insa, expertii CEDO au criticat sistemul cu puncte si au considerat ca acesta complica inutile procedura, asa cum reiese dintr-un document in care acestia au analizat noua lege a retrocedarilor intocmita de Guvernul Ponta si pe care HotNews.ro l-a prezentat in urma cu o saptamana.

Documentul cu analiza expertilor CEDO poate fi consultat la adresa urmatoare (in limba franceza) si a fost publicat pe site-ul Consiliului Europei.

„Din cauza ca noua lege stipuleaza ca un punct (n.r. de despagubire) are o valuare de 1 RON, ar fi folositor sa stim motivul pentru care autoritatile romane au optat pentru acest sistem ce pare sa complice nenecesar procedura, in loc sa indice simplu valoarea proprietatii in moneda nationala”, se arata in document la paragraful 62.

„Este necesar ca autoritatile sa specifice cum a fost fixata perioada de esalonare a platilor”, mai considera expertii.

In acest sens, expertii CEDO considera ca „este dificil de inteles in ce fel au calculat autoritatile impactul bugetar al masurile impuse de lege sau in ce masura esalonarea platilor reprezinta un echilibru just intre interesul general si interesul fostilor proprietari, mai ales ca platile vor fi facute abia din 2017”.

Pe langa aceste aspecte, expertii CEDO au considerat ca noua lege presupune un numar de probleme si riscuri deloc de neglijat. In plus, au considerat ca unele din masurile propuse risca sa fie ineficiente, ca noii legi ii lipsesc unele elemente de predictibilitate si ca exista mai multe vulnerabilitati in proiect.

Valorea imobilelor va fi calculata dupa grila notariala din 2013, insa platile vor fi facute esalonat din 2017. CEDO: Avand in vederea perioada mare, e nevoie de o indexare a sumelor

Una dintre cele mai importante observatii aduse de catre reprezentantii CEDO – problema ridicata in repetate randuri in tara si de catre Asociatiile Fostilor Proprietari – a fost legata de evaluarea imobilelor conform grilei notariale de la data in vigoare a legii, adica aprilie-mai 2013, desi platile in bani vor fi facute in transe anuale (ajungand pana la 7 ani) incepand abia din 2017.

Avand in vedere durata considerabila de timp dintre data de referinta (n.r. data intrarii in vigoare a legii si forma grilei notariala de atunci) si valorificarea punctelor de despagubire acordate, putand ajunge si pana la 16 ani, este necesar sa se asigure si o modalitate de indexare a valorii cu rata de inflatie. Mai mult, o astfel de masura (n.r de indexare) a fost prezentata comitetului in mai 2012 (n.r. dar lispeste in actuala lege)”, sustin expertii CEDO (paragraful 61).

CEDO a facut sugestii, guvernul a adoptat doar o parte din ele

In documentul de pe site-ul Consiliului Europei, se discuta si despre termenele foarte lungi care pot fi nedrepte pentru o anumita categorie de proprietari. Expertii CEDO dau si sugestii in partea finala a documentului, insa nu toate au fost impartasite de autoritatile romane.

In schimb, partea romana nu a considerat aprecierile expertilor CEDO privind indexarea valorilor imobilelor nationalizate cu inflatia, desi platile vor fi facute pe o perioada foarte lunga de ani, dar valoarea va fi stabilita conform grilei notariale din 2013.

„In ceea ce priveste indexarea cu inflatia a valorii compensatiilor determinate de grila notariala, autoritatile romane au declarat ca o astfel de masura nu este necesara, in opinia lor, deoarece Guvernul roman are tinte fixe in ceea ce priveste inflatia in urmatorii ani.

Avand in vederea perioada considerabil de mare intre data evaluarii proprietatii (data intrarii in vigoare a legii) si de valorificarea in bani a punctelor, aceste argumente nu conduc la o justificare convingatoare pentru lipsa din lege a unor masuri care sa fixeze un mod de indexare cu inflatia”, considera expertii CEDO.

Cum vor fi despagubiti fostii proprietari – in natura pana in 2016, cu bani abia din 2017 in transe anuale de 14%. Participarea la licitatii nu va mai fi obligatorie

Guvernul si-a angajat raspunderea miercuri, in fata plenului reunit al Parlamentului, pe forma finala a noii legi a retrocedarilor.

Astfel, cererile privind privind restituirea proprietatilor nationalizate de regimul comunist ar urma sa fie solutionate pana cel tarziu 2017, iar intaietate vor avea despagubirile in natura care la nivel local vor trebui sa fie realizate pana la 1 ianuarie 2016.

Spre deosebire de prima forma, noul proiect elimina obligativitatea uneie din cele trei etape a procesului de despagubire – particaparea la liitatii nationale. Astfel, cei care n-au putut fi despagubiti din natura, vor primi puncte ce vor putea fi transformate in transe anualede 14%, dar abia de la 1 ianuarie 2017 – masura ce se mentinte.

In plus, s-a schimbat impozitarea samsarilor de drepturi litigioase cu 85%, cu o prevedere asemanatoare in care samsarii vor primi doar 15% din diferenta dintre suma platita fostului proprietar pe dreptul litigios si pe valoarea despagubirii stabilite de stat.

In cazul dosarelor solutionate pana la data intrarii in vigoare a noii legi, plata sumelor de bani se va face in termen de 5 ani, in transe anuale egale, incepand de la 1 ianuarie 2014.

Fostii proprietari critica intens legea: „Despagubirile vor fi amanate dupa 2017 cand va veni alt guvern”

In replica la proiectul propus de Guvern, asociatiile fostilor proprietari au declarat ca acesta este unul nedrept, „o lege schioapa”.

Fostii proprietari considera ca prin actualul proiect de lege „se prevede tergiversarea acordarii despagubirilor, se doreste amanarea platii acestora, astfel ca plata lor sa cada in sarcina guvernelor viitoare, intre timp putand interveni decesul petentilor, in majoritate persoane in varsta”.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro