Sari direct la conținut

Cursa pentru descoperirea misterioasei materii intunecate ar putea in curand sa ajunga la primele rezultate

HotNews.ro

Cursa pentru descoperirea misterioasei materii intunecate invizibile, care formeaza aproape un sfert din Univers, ar putea in curand sa dea rezultate, afirma fizicienii, care citeaza primele rezultate ale unei experiente realizate cu instrumentele de bord ale Statiei Spatiale Internationale (ISS), scrie AFP.

Acesti cercetatori explica faptul ca au observat existenta unui exces de antimaterie, de origine necunoscuta, in fluxul de raze cosmice captate, care ar putea rezulta din anihilarea particulelor de materie intunecata.

Aceste rezultate, publicate in revista Physical Review Letters, provin dintr-o experienta efectuata de 18 luni cu spectrometrul magnetic Alpha (AMS) atasat la ISS.

„Rezultatele sunt compatibile cu pozitronii – o particula a antimateriei – care ar putea proveni din distrugerea particulelor de materie intunecata intrate in coliziune intre ele in spatiu”, precizeaza Organizatia Europeana pentru Cercetari Nucleare (CERN), intr-un comunicat.

„Dar aceste observatii nu sunt inca suficient de concludente pentru a exclude alte explicatii”, precum un pulsar, adauga CERN.

„In cursul urmatoarelor luni, AMS ne va putea spune cu certitudine daca acesti pozitroni sunt intr-adevar semnatura materiei intunecate sau un alt lucru”, a precizat fizicianul american Samuel Ting, laureat al premiului Nobel si profesor la Massachusetts Institute of Technology, care conduce aceste cercetari.

El a conceput AMS, un instrument de 2,5 miliarde de dolari si primul spectrometru magnetic trimis in spatiu.

Marele mister al fizicii moderne

Oamenii de stiinta europeni si americani au analizat circa 25 de miliarde de particule, dintre care 400.000 pozitroni, cu energii variind intre 0,5 si 350 Gigaelectronvolti (GeV).

Prezenta materiei intunecate in univers nu a fost detectata pana in prezent decat indirect, prin efectele sale gravitationale.

Astfel, natura acestei materii invizibile ramane unul dintre marile mistere ale fizicii moderne, subliniaza CERN.

Materia intunecata nu este formata din neutronii, protonii sau electronii modelului standard al fizicii care descrie materia vizibila, ce nu reprezinta deca 4 pana la 5% din Univers.

Acest model nu include gravitatia, una dintre principalele forte ale cosmosului, de unde nevoia unei teorii mai largi, iar indiciile de cercetare cele mai promitatoare indica materia intunecata.

Aceasta materie ar fi formata din particule exotice de mare masa – de sase ori mai mare decat cea a particulelor domune – regrupate sub numele de WIMP (Weakly interacting massive particles) care au slabe interactiuni cu materia vizibila.

Pentru Michael Turner, directorul Institutului de fizica Kavi al Universitatii din Chicago, „aceasta misterioasa materie intunecata tine impreuna galaxia noastra si restul universului si avem indicii solide care arata ca este formata din ceva nou”.

Ideea acestei materii negre s-a nascut in urma cu 80 de ani cand fizicianul americano-elvetian Fritz Zwicky a descoperit ca nu sunt destule stele sau masa in galaxiile observate pentru ca gravitatia sa le poata mentine unite.

In afara de AMS, un alt instrument de detectare indirecta a materiei intunecate este „South Pole Neutrino Observatory”. Acesta urmareste particulele subatomice (neutrinii) care ar fi creati cand materia intunecata trece prin soare si interactioneaza cu protonii.

In fine, oamenii de stiinta conteaza pe marele accelerator de particule al CERN, a carui putere ar trebui sa permita spargerea electronilor, quarcilor si neutrinilor, pentru a evidentia materia intunecata.

Pe langa cele 5% ale materiei vizibile si 23% ale materiei intunecate care formeaza cosmosul, restul de 72% ar corespunde energiei intunecate, o forta misterioasa care explica accelerarea expansiunii Universului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro