Vanzarile de lapte au scazut cu aproape 45%. Procesatorii pierd zeci de milioane de euro
Vanzarile de lapte au scazut cu aproape 45% in ultimele zile, iar procesatorii au inregistrat pierderi de cateva zeci de miloane de euro din cauza scandalului aflatoxinei, a declarat miercuri Dorin Cojocaru, directorul executiv al patronatului procesatorilor de lactate APRIL, citat de Mediafax.
„Vanzarile au scazut cu 30% pana acum doua zile, comparativ cu acum doua saptamani, dar trendul este spre 45% scadere”, a aratat Cojocaru.
El evalueaza pierderile procesatorilor de lactate din ultimele zile a cateva zeci de milioane de euro.
Reprezentantul patronatului spune ca relansarea consumului va intarzia, deoarece se suprapune cu postul Pastelui.
„O parte din marfa am stocat-o in telemea si o sa incepem sa producem lapte praf pana se va relansa consumul”, a afirmat Cojocaru.
El a adaugat ca marfa este „ultratestata” si ca pe raft nu exista niciun produs contaminat.
„Produsele lactate de pe rafturile magazinelor sunt foarte sigure. Nu inteleg de ce a trebuit sa riscam toata industria romaneasca pentru anumite interese”, a mai spus el.