Sari direct la conținut

Seful Bisericii Ortodoxe din Cipru: punem averea bisericii la dispozitia statului pentru iesirea din criza

HotNews.ro
Chrysostomos II, Foto: churchofcyprus.org
Chrysostomos II, Foto: churchofcyprus.org

Seful Bisericii Ortodoxe din Cipru, o institutie extrem de influenta, a declarat miercuri ca e gata sa puna averea considerabila a institutiei la dispozitia statului pentru a ajuta la iesirea din criza. Chrysostomos al II-lea i-a propus presedintelui tarii ca Biserica Ortodoxa sa-si ipotecheze bunurile pentru a cumpara obligatiuni ale statului, transmite AFP. Biserica Ortodoxa din Cipru este cel mai mare proprietar de terenuri din tara si are participatiuni la numeroase firme, fiind si actionar al bancii Hellenic Bank.

  • La fel ca si in Grecia sau Romania, si biserica ortodoxa din Cipru este extrem de influenta pe scena politica.

„Tot patrimoniul Bisericii este la dispozitia tarii pentru a impiedica scufundarea”, a declarat seful bisericii, adaugind ca situatia tarii poate fi „gestionata”.

Chrysostomos al II-lea a refuzat sa dea cifre precise, dar a estimat ca averea institutiei se ridica la zeci de milioane de euro.

Reamintim ca Parlamentul cipriot a respins marti seara planul european de salvare cu 36 de voturi „impotriva”, 19 abtineri si niciun vot „pentru”, informeaza AFP. Presedintele Parlamentului de la Nicosia, Yiannakis Omiru a anuntat ca „proiectul a fost respins”, vestea fiind primita cu urale de miile de manifestanti adunati in fata sediului Parlamentului.

In contrapartida unui ajutor international de 10 miliarde de euro pentru insula mediteraneana aflata in pragul falimentului, Nicosia s-a angajat sa introduca o taxa exceptionala asupra depozitelor bancare si sa restructureze sectorul bancar al tarii, supradimensionat in raport cu economia reala.

Proiectul de lege revizuit supus marti aprobarii Parlamentului prevede exonerarea de la plata taxelor a depozitelor sub 20.000 de euro, mentinand taxarea de 6,75% a depozitelor intre 20.000 si 100.000 de euro si de 9,9% pentru valori superioare, potrivit unui corespondent AFP care a consultat acest text.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro