Sari direct la conținut

Asociatia Salvati Dunarea si Delta protesteaza impotriva numirii Vioricai Basca in conducerea Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Aceasta ar fi fost implicata intr-un scandal imobiliar care vizeaza plaja Sulina

HotNews.ro

Asociatia Salvati Dunarea si Delta protesteaza impotriva numirii lui Viorica Basca in functia de director executiv al Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD). Aceasta a fost Guvernator al Rezervatiei Delta Dunarii din martie pana in septembrie 2012 cand a fost destituita din functie si inlocuita cu Edward Bratfanof. La vremea respectiva presa a scris ca aceasta ar fi facilitat aprobarea pe plaja din Sulina, una dintre ultimele plaje salbatice din Romania, a unui bar.

Asociatia Salvati Dunarea si Delta sustine ca Viorica Basca a ingreunat demersulGuvernului Romaniei de solutionare a situatiei de infrigement pentru proiectul „Amenajare Plaja Sulina”.

„Anul trecut, in plin proces de rezolvare a procedurii de infringement declansata in cazul Romaniei de Comisia Europeana pentru proiectul de dezvoltare a plajei din Sulina, Viorica Basca, Guvernatoarea de atunci a Rezervatiei Delta Dunarii, aproba abuziv incadrarea fara evaluarea impactului asupra mediului si fara efectuarea evaluarii adecvate a unui beach bar pe plaja din Sulina, in lipsa analizei Consiliului Tehnic si Stiintific al ARBDD. Un astfel de demers ar fi meritat mai degraba o investigatie a DNA, decat o rechemare a fostei guvernatoare in echipa de management. Decizia de numire a Vioricai Basca in functia de director executiv al ARBDD este cu atat mai bulversanta cu cat persoana pe care o inlocuieste in aceasta functie este un renumit specialist in biodiversitate, pe care pregatirea si experienta manageriala il situeaza cu mult inaintea calitatilor lui Basca”, se arata intr-un comunicat al Asociatiei

„Ce este dubios in aceasta decizie, pe langa suspiciunea penala a ex-guvernatoarei Viorica Basca si incompetenta dovedibila cu documente, este aparitia ei in ambele regimuri politice dar nu ca un reputat specialist sau ca o dovada a unei depolitizari pe care ne-o dorim de cateva sute de ani, ci ca rezultat al insistentei transpartinice a unui grup de interese fervent in a-si planta „omul” la capatul semnaturiii decizionale „, a declarat Liviu Mihaiu, presedintele Asociatiei Salvati Dunarea si Delta.

Asociatia Salvati Dunarea si Delta avertizeaza ca aceasta situatie este in defavoarea intereselor Romaniei si ale Deltei Dunarii si slabeste autoritatea stiintifica si manageriala cu care este investita Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Asociatia solicita autoritatilor responsabile sa reanalizeze decizia numirii Vioricai Basca in functia de director executiv ARBDD.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro