Sari direct la conținut

VIDEO Nou atac cu drone în Rusia. Trei persoane au fost rănite

HotNews.ro
Dronă, Foto: DreamsTime
Dronă, Foto: DreamsTime

Trei persoane au fost rănite de cioburi vineri după ce o dronă a lovit o clădire rezidențială din orașul Voronej, în sudul Rusiei, a declarat guvernatorul regional Alexander Gusev, transmite Reuters.

Fotografiile postate pe rețelele de socializare au arătat pagube și urme pe fațada blocului lovit.

Gusev a declarat că cele trei persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului și au refuzat să fie internate, sugerând că rănile lor au fost ușoare.

Atacurile cu drone în interiorul teritoriului rusesc au devenit un eveniment frecvent, dar acestea au loc mai degrabă în zone precum Belgorod, care se află mai aproape de Ucraina.

Kremlinul a declarat că serviciile de informații rusești investighează atacul, pe care l-a pus pe seama Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că serviciile de securitate lucrează pentru a clarifica detaliile incidentului.

Voronej se află la aproximativ 180 km de granița cu Ucraina.

Ucraina nu comentează presupusele atacuri transfrontaliere în Rusia.

Luna trecută, Rusia a acuzat Ucraina că a lansat două drone spre Kremlin în ceea ce a declarat că a fost o încercare de a-l ucide pe președintele Vladimir Putin. Kievul a negat implicarea în acel incident. (sursă foto DreamsTime)

Urmărește ultimele evoluții din a 371-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro