Reactia Antena Group dupa ce Avon si-a retras reclamele de la Acces Direct: Il da in judecata pe jurnalistul Petrisor Obae, afirma ca Avon se implica "intr-o actiune de manipulare mediatica"
Antena TV Group, compania ce opereaza postul Antena 1, reactioneaza dur dupa ce compania Avon a decis sa-si retraga publicitatea din cadrul emisiunii „Acces direct”. Grupul TV al trustului Intact a anuntat, joi, ca il da in judecata pe detinatorul site-ului Paginademedia.ro, Petrisor Obae, dupa ce acesta a publicat lista clientilor de publicitate care au avut reclama in timpul emisiunii „Acces direct” din 4 februarie. Antena a transmis presei si o scrisoare deschisa adresata Avon, in care afirma ca decizia de retragere a reclamelor de la Acces Direct „nu face decat sa dea curs si sa va implice direct intr-o actiune de manipulare mediatica”. Petrisor Obae: „Paginademedia.ro isi reafirma pozitia ca articolul a fost scris cu buna credinta si a avut ca unic scop sa serveasca interesul publicului cititor.”
- Paginademedia.ro a relatat, luni, despre editia din aceeasi zi a emisiunii Acces Direct, in care erau prezentate semne de igiena precara in ceea ce o priveste pe Ioana Tufaru. Marti, site-ul a prezentat o lista a clientilor de publicitate care au plasat reclama in cadrul acelei emisiuni, printre ei numarandu-se si Avon. Miercuri, Avon a anuntat ca isi retrage reclamele din calupurile Acces Direct, cumparand in continuare publicitate in alte segmente orare.
In scrisoarea deschisa adresata Avon si semnata de Sorin Alexandrescu, CEO Antena Group, compania de televiziune afirma ca „maniera in care v-ati exprimat si felul subiectiv in care v-ati coordonat deciziile nu are decat un singur efect, acela de a afecta vizibilitatea produselor dumneavoastra fata de publicul tinta vizat. Acest efect este cu atat mai puternic cu cat decizia dumneavoastra a fost influentata de actiuni de presa manipulative”.
Scrisoarea Antena Group catre Avon – textul integral:
Scrisoare deschisa catre compania Avon Cosmetics Romania
Domnului Razvan Diratian, Director General
Am constatat faptul ca AVON, compania dumneavoastra, a luat decizia de a afecta relatia comerciala dintre companiile noastre prin intermediul declaratiilor de presa, asa cum acestea sunt prezentate in spatiul online inca din data de 6.02.2013.
Consideram ca decizia, asa cum aceasta a fost emisa in spatiul public, nu face decat sa dea curs si sa va implice direct intr-o actiune de manipulare mediatica, promovata de o persoana care are interese personale, actionand cu rea credinta impotriva companiei noastre.
Constatam ca ati dat curs acestui demers intr-o maniera neconforma cu principiile elementare de business, in contradictie totala cu modul in care Antena Group a derulat relatiile comerciale cu dumneavoastra, cu toate ca reprezentati doar 0,003% din cifra noastra de afaceri.
Maniera in care v-ati exprimat si felul subiectiv in care v-ati coordonat deciziile nu are decat un singur efect, acela de a afecta vizibilitatea produselor dumneavoastra fata de publicul tinta vizat. Acest efect este cu atat mai puternic cu cat decizia dumneavoastra a fost influentata de actiuni de presa manipulative, fara a fi intemeiata pe studii sau cercetari care sa releve impactul continutului emisiunii Acces direct asupra comportamentului de consum al clientilor.
Sorin Alexandrescu
CEO Antena Group
Separat, Antena TV Group anunta ca il va actiona in instanta pe Petrisor Obae, detinatorul Paginademedia.ro, „avand in vedere prejudiciile de imagine si materiale produse companiei noastre prin actiunile de defaimare ale postului de televiziune Antena 1 si a emisiunii Acces Direct”. In comunicatul de presa, grupul afirma: „consideram ca actiunile domnului Obae au un caracter de manipulare a opiniei publice si a clientilor care au relatii comerciale cu Antena 1. Situatia este agravata de atitudinea ostila si dezechilibrata pe care domnul Obae a manifestat-o in mod constant de-a lungul timpului fata de postul nostru, comparativ cu alte televiziuni”.
Antena afirma ca jurnalistul va fi actionat in judecata maine si ca prejudiciile pe care acesta le-ar fi produs „depasesc suma de 500.000 EUR”. „Antena TV Group nu va tolera niciodată un astfel de comportament față de compania noastra și față de clienții noștri și vom respinge cu fermitate orice încercare de manipulare pe care o vor promova în spațiul public persoane sau instituții ce actionează cu rea credință”, avertizeaza compania.
Petrisor Obae, Paginademedia.ro, pentru HotNews.ro despre reactia Antena Group:
- Nu vreau sa comentez cele afirmate de Antena 1 in scrisoarea catre Avon. Paginademedia.ro isi reafirma pozitia ca articolul a fost scris cu buna credinta si a avut ca unic scop sa serveasca interesul publicului cititor.
- Sunt surprins de decizia de a ma actiona in judecata, atat timp cat articolele de pe Paginademedia.ro au reflectat exact ceea ce se intampla in emisiune. Nu vad unde este prejudiciul material adus Antena 1, atat timp cat Avon si-a retras publicitatea doar din calupurile publicitare ale emisiunii Acces Direct, redirectionand sumele catre alte intervale orare. In plus, compania Avon este cea care a avut decizia, fara sa existe o cerere a Paginademedia.ro in acest sens.