Primii castigatori de licitatii in proiectul de creare a unei infrastructuri de distributie de internet broadband in asa numitele "zone albe" din Romania
Ministerul pentru Societatea Informationala a anuntat vineri castigatorii a doua licitatii in cadrul proiectului Ro-NET, care vizeaza crearea unei infrastructuri de distributie de servicii en-gros de internet de banda larga in zonele rurale unde nu exista reteaua necesara (zone albe) si nici planuri de acoperire din partea operatorilor in urmatorii trei ani. Pentru studiul de fezabilitate, castigatoare a fost desemnata asocierea formata din Confero Finance si Cognos Bussines Consulting cu o oferta financiara de peste 1,88 milioane lei, iar pentru managementul proiectului castigatoare a fost desemnata asocierea formata de Aego Business Consulting si European Funds Invest, cu o oferta financiara de 901.716 lei.
- „Din moment ce proiectul va dezvolta infrastructura in banda larga care lipseste si care va deveni astfel disponibila pentru toti operatorii care intentioneaza sa furnizeze servicii utilizatorilor finali in anumite zone, rezultatele proiectului vor contribui direct la promovarea concurentei si la dezvoltarea de noi oportunitati de afaceri”, sustine Ministerul pentru Societatea Informationala cu privire la proiectul Ro-NET in ansamblu.
La licitatia pentru elaborarea studiului de fezabilitate s-au inscris 11 ofertanti, oferta declarata castigatoare fiind cea depusa de asocierea formata din Confero Finance si Cognos Bussines Consulting, si avand o oferta financiara de 1.881.040,00 lei. Consultantul contractat va trebui sa livreze studiul de fezabilitate pana la sfarsitul lunii martie 2013. Contractul are o durata de desfasurare de 6 luni.
Obiectivul general al acestei sarcini este elaborarea Studiului de Fezabilitate (inclusiv a analizei cost-beneficiu a proiectului) si sprijin pentru elaborarea cererii de finantare pentru Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) in scopul de a sprijini procesul decizional de a investi Fondurile Structurale ale UE in dezvoltarea retelelor in banda larga in zonele nedeservite (Proiectul Ro-NET).
Printre altele, firmele castigatoare ar trebui sa elaboreze o lista cu ‘zonele albe’ prin documentare la fata locului, precum si o analiza a studiilor anterioare in materie de banda larga care au fost realizate in trecut pentru MCSI sau alte organizatii si determinarea relevantei acestor studii anterioare in contextul studiului actual.
La licitatia pentru asigurarea managementului proiectului au fost primite 12 oferte, castigatoare fiind desemnata asocierea formata de Aego Business Consulting si European Funds Invest, avand o oferta financiara de 901.716 lei. Serviciile de management al proiectului se vor desfasura pentru o perioada de 40 luni.
Obiectivul general al contractului este asigurarea managementului si a expertizei tehnice, juridice si financiare necesare implementarii cu succes a proiectului Ro-NET, printre obiectivele specifice numarandu-se: elaborarea documentatiilor de atribuire pentru contractele prevazute in proiect (proiect tehnic, lucrari executie, operare); suport in derularea procedurilor de achizitie; suport pentru contractare; activitati legate de planificare, implementare, monitorizare si control in vederea realizarii in bune conditii a proiectului; procese de auditare a proiectului; derularea activitatilor de informare si publicitate; raport final si finalizarea proiectului.
Ministerul nu spune si cand au fost finalizate aceste licitatii, in conditiile in care lansarea lor s-a facut in luna august a anului 2012.
- Istoricul blocajului unor fonduri UE in valoare de circa 84 de milioane de euro
Povestea acestui proiect, pentru care autoritatile aveau posibilitatea accesarii a circa 84 de miliane de euro fonduri europene, incepe in anul 2007. De atunci si pana in prezent, aceste fonduri nu au fost folosite de Romania.
Mai mult, pentru ca in vara anului 2010, ministerul condus de Gabriel Sandu (PDL) a incercat sa transfere aceste fonduri catre controversatul proiect eRomania,Comisia Europeana a blocat alocarea acestor bani pana la aparitia unui proiect coerent, sub asistenta UE.
HotNews.ro a scris in premiera despre blocarea acestor fonduri de catre Comisia Europeana, in luna ianuarie din 2011, in urma unui interviu cu ministrul Comunicatiilor Valerian Vreme. Acesta anunta la acel moment crearea unui grup de lucru interministerial care lucreaza la un proiect pe acest domeniu. Era vorba de o echipa a carei compenenta era ceruta de Comisia Europeana si care beneficia de asistenta de la experti europeni.
In luna martie din 2011, Eduard Lovin, consilier al Ministrului Vreme anunta finalizarea acestui proiect, in care operatorii ar fi participat prin cofinantare dar ar fi ramas proprietarii noii retele de distributie de broadband create.
O infrastructura de internet de banda larga, care ar fi acoperit 3648 de localitati din Romania, unde locuiesc in prezent circa un milion de persoane fara posibilitatea accesului la internet.
„Ratiunea pentru care am ales acest model in care ne adresam catre operatori indiferent ca sunt privati sau de stat, o reprezinta faptul ca avem posibilitatea dublarii acestor fonduri de 84 de milioane de euro atrasi de la Comisia Europeana care sa duca la extinderea infrastructurii de internet in Romania, prin cofinantarea operatorilor”, preciza la acel moment Eduar Lovin.
Doua luni mai tarziu, mai multe surse guvernamentale si de la operatori au precizat pentru HotNews.ro ca acest proiect ar fi blocat de STS, care vrea ca aceasta retea sa ramana in proprietatea statului.