Sari direct la conținut

Discovery reactioneaza dupa votul prin care CNA a aprobat oficial scoaterea posturilor sale din reteaua RCS&RDS

HotNews.ro

Discovery a reactionat, vineri, fata de o decizie luata joi de CNA, for care a aprobat oficial scoaterea canalelor acestei companii din reteaua RCS&RDS, fapt petrecut la sfarsitul anului trecut. Discovery spune, intr-o declaratie de presa, ca „votul de ieri de la CNA este de neinteles” in conditiile in care acelasi for sesizase Consiliul Concurentei, cu privire la un posibil abuz de pozitie dominanta din partea RCS, precum si Autoritatea pentru Protectia Consumatorilor, iar cele doua institutii nu au formulat inca un punct de vedere final. Discovery promite ca nu isi va „stopa demersurile”.

  • Joi, CNA a aprobat oficial, prin vot, decizia de acum aproape doua luni a RCS&RDS de a scoate canalele Discovery din retelele sale. La CNA s-a inregistrat un singur vot impotriva si sapte voturi pentru. Votul impotriva i-a apartinut lui Valentin Jucan, acesta spunand, citat de Mediafax, ca institutia ar putea sa mai astepte inainte sa ia o decizie in acest sens. Tot Mediafax o citeaza pe Laura Georgescu, presedinte CNA, potrivit careia „rolul nostru nu este sa asteptam, ci sa aparam interesul public”.

In declaratia sa de vineri, Discovery arata, insa, ca „nu intelegm cum aprobarea eliminarii canalului documentar numarul 1 de pe piata si inlocuirea sa cu canalele distribuitorului predominant serveste interesele publicului larg”.

Declaratia Discovery cu privire la votul CNA:

Votul de ieri de la CNA este de neinteles. Acum doua luni, aceeasi institutie a sesizat Consiliul Concurentei cu privire la un potential abuz de pozitie dominanta din partea RCS si a sesizat Authoritatea pentru Protectia Consumatorilor cu privire la consecintele negative asupra consumatorilor.

Pana la acest moment, CC si ANPC nu au formulat un punct de vedere final in acest caz. Avand in vedere lipsa unui precedent si situatia complexa in care discutam despre un potential abuz de pozitie dominanta si tratament discriminatoriu din partea RCS, am sperat ca CNA sa acorde mai mult timp analizei cazului tocmai pentru a preveni efectele negative pe termen lung asupra pietei de media si pentru protejarea intereselor publicului.

Nu intelegem cum aprobarea eliminarii canalului documentar numarul 1 de pe piata si inlocuirea sa cu canalele distribuitorului predominant serveste interesele publicului larg, in contextul in care peste 36,000 de telespectatori au semnat o petitie catre RCS de a reintroduce canalele Discovery in oferta lor de programe. Mentionam faptul ca este cel mai mare numar de semnaturi inregistrate de o petitie online, initiata de o televiziune in Romania.

Votul CNA nu inseamna insa ca Discovery isi va stopa demersurile. Mergem mai departe cu toate actiunile demarate anul trecut. Avem incredere in continuare in telespectatorii nostri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro