Camera de Comert Italiana pentru Romania: Certificatele Verzi si energia regenerabila sunt oportunitati economice cheie, nu sunt motive pentru ca legislatia de profil sa fie modificata
Certificatele Verzi – sistemul prin care sunt promovate energiile regenerabile – sunt o oportunitate pentru Romania si nu exista motive „pentru ca legislatia de profil sa fie modificata pana cand nu se vor vedea primele macro-efecte pozitive”, arata intr-un comunicat de presa Camera de Comert Italiana pentru Romania (CCIpR).
„Italia si italienii se uita cu mare atentie la Romania si vor sa investeasca si mai mult in tara. Urmarea investitiilor sunt atat noi slujbe pentru romani, cat si crestere economica si intrare de capital atunci cand e mare nevoie de el, ca sa nu mai vorbim de veniturile suplimentare la bugetul de stat, in 2013. Certificatele Verzi si energia regenerabila sunt oportunitati economice cheie pentru Romania, ele trebuind tratate ca atare. Capitalul strain in domeniul energiei depinde insa de o legislatie care sa stimuleze investiitile si care sa fie cat mai stabila”, spune Adrian Dimache, secretarul general al CCIpR.
Potrivit CCIpR, „nu sunt motive pentru ca legislatia de profil sa fie modificata pana cand nu se vor vedea primele macro-efecte pozitive”, ceea ce inseamna stimularea investitiilor in 2013, si nu eventuala lor blocare intr-o faza incipienta, in special in domeniul energiei fotovoltaice. „In acelasi timp, este necesara o consultare prealabila intre actorii relevanti din planul legislativ si investitional. Predictibilitatea este importanta pentru noi toti, cei care dorim sa investim in Romania”, considera Adrian Dimache.
Reamintim ca ministrul delegat pentru Economie, Constantin Nita, a spus in timpul audierilor din Parlament din luna decembrie, ca legea privind promovarea energiei regenerabile trebuie modificata. Nita considera ca producatorii primesc prea multe certificate verzi, fapt care duce la o crestere prea mare a facturii la energie. Reamintim ca producatorii de energie regenerabila primesc un sprijin sub forma de certificate verzi, in functie de tehnologia folosita.