Business Report: Topul celor mai mari tranzactii cu terenuri din ultimii doi ani; Marile lucrari de infrastructura programate de Primaria Generala pentru 2013; Vestile proaste si mai putin proaste cu care vine economia in acest an
Pariul anului 2013 – Autostrazile private. Dupa ce au bifat peste 150 de kilometri in acest an, iar alti 250 de kilometri au termen de finalizare 2013, autoritatile au scos din sertare autostrazile „private”. Ramane de vazut daca noul an va fi unul de succes sau o noua amagire. Romania are in acest moment putin peste 500 de kilometri de autostrada in operare si aproximativ 250 de kilometri de autostrada in constructie, care ar trebui sa fie finalizati anul viitor. Mai mult de jumatate din cei 250 de kilometri au prevazut ca termen de finalizare, potrivit contractelor atribuite de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR), luna aprilie a anului viitor. Un lucru cert este ca termenul nu va putea fi respectat, iar acest lucru a fost anuntat chiar de seful CNADNR, Mircea Pop. El a precizat, intr-un interviu acordat Agerpres, ca „in vara anului viitor va fi gata tronsonul de la Sibiu la Deva”. Cat de realist e noul termen estimat de directorul general al companiei de stat ramane de vazut, scrie Capital.ro.
Marile lucrari de infrastructura programate de Primaria Generala pentru 2013. Municipalitatea a promis ca in decursul acestui an vor fi finalizate mai multe proiecte de infrastructura foarte importante, care ar urma sa schimbe total fata orasului nostru. Aceste proiecte au fost fie incepute anii trecuti si au ca termen de finalizare date de pana in decembrie 2013, fie urmeaza sa demareze in perioada imediat urmatoare. Primul tronson al Bulevardului Uranus, cuprins intre Piata Victoriei si strada Vasile Parvanva fi finalizat anul acesta, daca nu vor intervene alte probleme care sa intarzie mai mult lucrarile din zona. Acest proiect este unul foarte important pentru locuitorii Capitalei, deoarece conecteaza zona de cest cu centrul si apoi cu partea de vest a Capitalei, anunta Adevarul.
Vestile proaste si mai putin proaste cu care vine economia in 2013. Bucuria cresterii leului va fi una de scurta durata, pentru ca in acest an moneda nationala va pierde teren in fata euro. Economia va inregistra o crestere moderata, insa doar daca vom avea un an agricol bun in 2013, iar preturile vor creste din nou peste estimari, desi nu la fel de alert ca in 2012. Acestea sunt principalele previzuni ale analistilor bancari pentru anul in curs. Romania a lasat in urma un an complicat, scapand cu greu de recesiune, dupa cum arata estimarile. Analistii intrevad o crestere economica de cel mult 1% in 2012, in conditiile in care previziunile oficiale initiale depaseau 2%. „In 2012 estimez o crestere de pana la 1% fara a exclude atingerea acestui nivel”, a declarat pentru EVZ Florian Libocor, economist sef al BRD Soc Gen.
Descoperitul de cont vs cardul de credit Mulţi dintre noi intră în pană de bani înainte de salariu sau intenţionează să facă o achiziţie neprogramată de valoare mare. În lipsa unor economii care să ne scoată din impas sau a unor rude ori prieteni mai norocoşi financiar decât noi, putem recurge la împrumuturile de pe cardul cu facilitate de descoperit de cont (overdraft) sau de cel de credit. Deşi ambele produse bancare pun la dispoziţie linii de finanţare, destinaţia sumelor trase va face diferenţa între cheltuielile viitoare. Cu alte cuvinte, overdraftul este cea mai bună soluţie pentru un impas financiar de scurtă durată, iar cardul de credit, pentru cumpărături de valoare mare, direct de la comercianţi, scrie Income Magazine
China va depasi in 2013 pentru prima data Europa la productia de masini. China va produce in acest an, pentru prima data, mai multe autoturisme decat Europa, situatie care evidentiaza ascensiunea tarii asiatice in sectorul auto, concomitent cu dificultatile pietei europene, potrivit Financial Times, citat de Mediafax. Productia de autoturisme a Chinei si alte autovehicule usoare, precum camionetele, se va situa in acest an la 19,6 milioane de unitati, comparativ cu 18,3 milioane in Europa, potrivit unor prognoze realizate de cinci firme de cercetare pentru cotidianul britanic. Ascensiunea Chinei este si mai impresionanta, avand in vedere ca Europa include, pe langa Uniunea Europeana, tari precum Rusia si Turcia. In 2012, potrivit estimarilor din sectorul auto, Europa a produs 18,9 milioane de autoturisme si alte autovehicule din aceasta categorie, raportat la 17,8 milioane in China. Proiectiile Financial Times se bazeaza pe date furnizate de firmele de consultanta IHS, LMC Auto si PwC, precum si de divizii ale UBS si Credit Suisse, scrie Romania Libera.
Topul celor mai mari tranzactii cu terenuri din ultimii doi ani. Zona din jurul statiei de metrou Aurel Vlaicu din Capitala a intrat puternic in radarele investitorilor, ultimele luni din 2012 inregistrand patru tranzactii cu terenuri in aceasta zona, in timp ce alte 2-3 tranzactii sunt in stadiu foarte avansat al discutiilor, potrivit consultantilor Colliers International. „Terenurile care au ramas nevandute sunt de regula cele care intampina probleme – sunt blocate de credite mari la banci sau se confrunta cu o diferenta foarte mare intre pretul dorit de proprietar si cel rezultat din calculele de fezabilitate ale potentialilor cumparatori”, sustine Sinziana Oprea, Senior Associate in cadrul departamentului de terenuri al Colliers International Romania. Terenurile pozitionate la Bulevardul Barbu Vacarescu, in proximitatea gurii de metrou, ideale pentru dezvoltarea proiectelor de birouri, au fost tranzactionate la preturi cuprinse intre 750 si 900 euro/mp, in timp ce un teren situat in plan secundar a fost achizionat cu scopul dezvoltarii unui proiect rezidential la un pret de circa 100 euro/mp, anunta Capital.ro.
Cele mai căutate locuri de muncă în 2013 Pentru companii, sfârşitul de an nu este doar un moment de bilanţ, ci şi un moment în care conturează planurile pentru anul care urmează să vină. Deja ştiu cum vor arăta salariile angajaţilor în 2013, iar consultanţii în resurse umane ştiu şi domeniile în care va fi cea mai mare nevoie de specialişti. În primul rând, cei care vor să se angajeze în 2013 trebuie să ştie că vor avea şanse mai mari cu cât experienţa şi pregătirea lor este mai aplicată. Experienţa în domeniu şi nu doar studiile reprezintă un atu în plus, scrie Income Magazine
Uniunea Europeana in 2013: austeritate, criza si alegeri. Anul care a inceput este unul al incercarilor pentru Uniunea Europeana. Economia nu da semne de revenire si ramane la fel de vulnerabila in fata turbulentelor politice. Lipsa de actiune pentru care sunt atat de blamati politicienii din Uniunea Europeana va deveni o necesitate electorala anul acesta. Fiind presati de partidele din care fac parte pentru a ramane la putere, liderii europeni vor fi si mai rezervati in a lua masuri ferme. Principalul front in care se va da lupta intre promisiuni electorale si strategie anticriza va fi Germania, unde vor avea loc alegeri federale spre sfarsitul anului, in urma carora vor fi alesi cei 598 de parlamentari ai Bundestagului. Coalitia aflata acum la guvernare, Uniunea Crestin-Democrata condusa de Angela Merkel, a coborat semnificativ in sondaje si a suferit mai multe infrangeri rasunatoare la nivel regional, informeaza Adevarul.