Panos Makris a fost numit director executiv comercial pentru Romtelecom si Cosmote
Romtelecom si Cosmote au anuntat joi ca Panos Makris a fost numit, incepand cu 1 decembrie 2012, director executiv comercial pentru Romania, raportand directorului general al celor doua companii, respectiv lui Stefanos Theocharopoulos. Panos Makris a fost anterior directorul executiv comercial al Cosmote Romania. HotNews.ro a informat in exclusivitate luna trecuta ca grupul elen OTE intentioneaza sa-l numeasca pe Panos Makris ca director general adjunct la Romtelecom, in conditiile in care Deutsche Telekom (actionarul majoritar al OTE) ar vrea sa impuna un nou sef peste Romtelecom si Cosmote, in locul lui Stefanos Theocharopoulos.
Din aceasta noua pozitie, Panos Makris va fi responsabil de coordonarea tuturor eforturilor si initiativelor comerciale ale celor doua companii.
- „Makris este un profesionist cu experienta si un profil de lider bine definit, a carui cariera a inclus mai multe pozitii la nivel inalt atat in zona de telecom, cat si a celei bunurilor de larg consum. Performanta sa a fost in mod constant excelenta, adaugand valoare business-ului companiilor. Din 2010, Makris este Chief Commercial Officer al Cosmote Romania, fiind responsabil de operatiunile Cosmote, Germanos, Sunlight si Zapp, cu succes notabil”, se arata in comunicatul Romtelecom.
- „Am incredere ca Panos va contribui la cresterea agilitatii noastre operationale si a capacitatii noastre de a obtine mai departe sinergii comerciale si rezultate spre beneficiul actionarilor si clientilor companiilor”, a spus Stefanos Theocharopoulos, Director General Romtelecom si Cosmote Romania.
Stefanos Theocharopoulos ar putea parasi conducerea Romtelecom si Cosmote
HotNews.ro a informat in exclusivitate luna trecuta ca Stefanos Theocharopoulos ar putea fi schimbat de la sefia Romtelecom si Cosmote pana la sfarsitul acestui an, conform unor surse apropiate acestor companii, care au dorit sa-si pastreze anonimatul. In locul sau, a spus una dintre surse, Deutsche Telekom, actionarul majoritar al grupului OTE care controleaza cele doua companii romanesti, ar vrea sa-l numeasca pe Branimir Maric, actualul director tehnic al Slovak Telekom, companie membra a grupului german.
- „Deutsche Telekom vrea sa-l schimbe pe Stefanos Theocharopoulos cu un slovac – Branimir Maric, actualul director tehnic al Slovak Telekom, companie membra a DT. Este o mare disputa pentru ca grupul elen OTE ar vrea sa poata desemneze si un director general adjunct, in persoana lui Panos Makris, actualul director Comercial al Cosmote Romania. Problema este ca orice pozitie la varful Romtelecom trebuie sa se faca in urma unui proces de recrutare desfasurat de o companie specializata, conform modificarilor aduse Acordului Actionarilor Romtelecom in cadrul negocierilor purtate vara trecuta cu OTE de fostul ministru al Comunicatiilor, Valerian Vreme”, a precizat pentru HotNews.ro o sursa care a dorit sa-si pastreze anonimatul.
Contactati de HotNews.ro, oficialii celor doi operatori dar si ai Ministerului Comunicatiilor au precizat ca ‘nu comenteaza.’ De asemenea nici oficialii OTE si ai Deutsche Telekom nu au dorit sa comenteze aceste informatii.
Stefanos Theocharopoulos a fost numit la conducerea Romtelecom si Cosmote pe data de 1 iulie 2011. In prima conferinta de presa dupa preluarea acestei functii, Theocharopoulos a precizat ca mandatul sau la conducerea celor doua companii este pe o perioada de trei ani.
Grupul elen OTE controleaza in Romania companiile Cosmote si Romtelecom. Grupul german de comunicatii Deutsche Telekom este actionarul majoritar al OTE cu o participatie de 40% din actiuni.
Actionarii Romtelecom sunt OTE – principalul operator de telecomunicatii din Grecia – cu 54,01% – si Ministerul Comunicatiilor (MCSI) – 45,99%.
Rezultate financiare ale Romtelecom si Cosmote
Romtelecom a inregistrat un profit operational (EBIT) de 11,5 milioane euro in cel de-al doilea trimestru din acest an, fata de o pierdere operationala de 12 milioane euro in acelasi trimestru al anului trecut, conform datelor grupului elen OTE. In aceeasi perioada de referinta, veniturile companiei au depasit 156,3 milioane euro, in scadere cu 5,9% fata de acelasi trimestru din 2011.
Cosmote Romania avea 6,42 milioane de clienti (n.a SIM-uri valabile) la data de 30 iunie din acest an, in scadere cu 2,6% fata de acelasi trimestru din 2011 dar in crestere cu 0,2% (15.304 utilizatori) fata de primele trei luni din acest an, conform OTE. La jumatatea acestui an, profitul EBITDA (castiguri operationale inaintea dobanzilor, taxelor si amortizarilor) a depasit 29,1 milioane euro, in crestere cu 28,8% fata de aceeasi perioada din 2011.