Sari direct la conținut

Nokia incearca sa-si extinda serviciile bazate pe locatie, oferind aplicatii de harti pentru iPhone-uri si terminale Android

HotNews.ro
Nokia isi extinde serviciile de localizare, Foto: Nokia
Nokia isi extinde serviciile de localizare, Foto: Nokia

Nokia a prezentat marti primul serviciu de geolocalizare bazat pe tehnologia cloud, sub marca HERE, prin care promite sa livreze servicii de localizare pe mai multe dispozitive si sisteme de operare, inclusiv ale concurentilor. Astfel, in urmatoarele saptamani va lansa o aplicatie de harti pentru sistemul de operare iOS al Apple. Aplicatia va include capabilitati offline, navigatie pietonala cu ghidare vocala si informatii despre rutele de transport in comun si va putea fi descarcata gratuit din App Store. Nokia va lansa de asemenea, la inceputul anului 2013, un kit de dezvoltare (SDK) pentru acest serviciu, care va permite crearea de aplicatii bazate pe locatie pentru dispozitive Android.

  • „Oamenii vor harti excelente, iar prin HERE putem reuni serviciile Nokia bazate pe locatie pentru a oferi utilizatorilor o modalitate mai buna de a explora, descoperi si impartasi lumea lor. In plus, cu HERE ne putem extinde expertiza de 20 de ani in domeniul serviciilor bazate pe locatie catre noi dispozitive si sisteme de operare”, a declarat Stephen Elop, Presedinte si CEO al Nokia.

Nokia a mai anuntat marti un parteneriat strategic cu Mozilla pentru servicii bazate pe locatie pe sistemul de operare Firefox OS. Nokia intentioneaza sa lanseze o versiune pentru internet mobil a serviciului HERE Maps pe noul Firefox OS anul viitor.

  • „Mozilla este lider in domeniul HTML5, folosind Internetul ca o platforma pentru dezvoltarea de aplicatii impresionante, iar locatia este o parte esentiala a acestei platforme. Suntem incantati sa lucram cu Nokia. Combinatia dintre Firefox OS si platforma de localizare HERE ofera oportunitati importante pentru ca dezvoltatorii de aplicatii sa creeze experiente uimitoare pentru utilizatori,” a declarat Jay Sullivan, vicepresedinte al diviziei de produse in cadrul Mozilla.

Pentru a optimiza capabilitatile 3D ale serviciului HERE, Nokia si-a anuntat intentia de a achizitiona compania earthmine din Berkeley, California. Tehnologiile de capturare si procesare a imaginilor folosite de companie vor deveni parti integrante din capabilitatile de cartografiere 3D ale serviciului HERE.

Nokia estimeaza ca tranzactia se va finaliza pana la sfarsitul anului 2012.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro