Sari direct la conținut

Business report: Decizie colosala pentru cea mai importanta autostrada din Romania; PIB-ul Romaniei, de la Cuza la Basescu. Ce si cum l-a influentat; Facebook a lansat in premiera prima pagina pentru cupluri; Cel mai bine platit IT-ist din Romania

HotNews.ro
Business, Foto: Colaj foto
Business, Foto: Colaj foto

Premiera in compararea datelor: PIB-ul Romaniei, de la Cuza la Basescu. Ce si cum l-a influentat. Se poate observa ca primul PIB al Romaniei a fost calculat la ceva mai mult de 2 miliarde de dolari ( la valoarea din anul 2000), la proclamarea regatului din 1881 urcase la peste 3 miliarde dolari si a trecut de 6 miliarde dolari la sfarsitul secolului XIX. De remarcat ca pragul de 1.000 dolari pe locuitor a fost atins inca din anul 1892 si reiterat in 1900, dupa reculul la doar 738 dolari in 1899. Realizarea Romaniei Mari a adus in 1920 o crestere a PIB cu circa 50%, pana la aproape 12 miliarde dolari, dar si o diminuare de circa 25% a PIB pe locuitor ( cauzata si de distrugerile din timpul razboiului), pana la 761 dolari/locuitor. Valoare comparabila cu cea din anul 1879 (!), cand PIB/locuitor a fost de 754 dolari/locuitor, scriecursdeguvernare.ro

Decizie colosala pentru cea mai importanta autostrada din Romania. Nelu Iordache, patronul firmei de constructii de drumuri Romstrade, a intrat in fibrilatii dupa ce, ieri, 8 noiembrie 2012, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) i-a reziliat contractul de „Proiectare si executie Autostrada Nadlac-Arad si drum de legatura Lot 1, km 0+000 sI km 22+218”. Parte a Coridorului IV Paneuropean, lotul 1 al Autostrazii Nadlac-Arad avea termen de finalizare luna aprilie 2013., scrie revistaTIR Magazin.

Cel mai bine platit IT-ist din Romania.Valoarea totala a celor mai bine platiti angajati din industria IT in 2011 a fost de peste 15 milioane de lei, conform informatiilor comunicate de ANAF in exclusivitate pentru Capital. Cel mai mare salariu din domeniul IT in 2011 a fost de aproape 2,3 milioane de lei, ceea ce inseamna ca cel mai bine platit IT-ist din Romania a avut anul trecut un salariu de 190.000 de lei, echivalentul a aproximativ 45.000 de euro pe luna, la un curs de 4,3 lei pentru un euro. Cam cat castiga un CEO de multinationala. Din cei 10 angajati prezenti in topul celo mai mari salarii din IT, 9 au castigat peste un milion de lei anul trecut, iar ultimul a avut putin sub acest prag, mai precis 957.000 de lei, scrieCapital.ro

Doi fermieri romani s-au mutat in Bulgaria. Acolo nu se fura!Doi romani au trecut Dunarea la bulgari ca sa produca aronia si kaki, doua fructe mai putin cunoscute la noi, dar cerute pe piata din Vest. Au planuri mari pentru urmatorii ani, inclusiv pentru Romania. Viorel Stepa si Marian Tudor s-au cunoscut in urma cu cativa ani pe internet. Ceea ce i-a apropiat a fost aronia, un fruct antioxidant, bogat in vitamine si minerale. Dupa aronia au descoperit kaki, un fruct care este de 15 ori mai bogat in vitamina C decat lamaia. Cei doi au infiintat o companie in Bulgaria si s-au apucat de treaba. Au arendat circa trei hectare de teren in zona Plovdivului si au apelat la o firma de consultanta sa infiinteze plantatia. Pe bulgari i-au platit in transe, iar ultima cand a inceput productia, ca asa e regula la ei, povesteste Stepa. Pe cand la noi, dai banii inainte si poti sa te trezesti si fara plantatie si fara bani. De altfel, sunt destule cazuri in piata de investitori care s-au trezit furati, scrieagrointel.ro

TVA la incasarea facturii (II). Despre masuri de combatere a fraudei in retail.Primul tip de frauda este si cel cu care ne intalnim astazi cel mai des in viata reala: vanzari nefiscalizate. Ma refer aici in principal la horeca (restaurante, hoteluri), servicii (de la frizerie la cabinetul medical), dar ti vanzari de bunuri, in special maruntisuri, de catre magazine mici – problema fiind in mare masura rezolvata in cazul marilor lanturi de retail. Rezolvarea acestei probleme se poate face actionand in mai multe planuri simultan: informatizarea ANAF. Bulgaria a implementat un sistem informatic care permite fiscului sa faca analize de risc in timp real si sa trimita inspectorii in control acolo unde exista suspiciuni ca veniturile nu ar fi inregistrate. Acest lucru este posibil datorita faptului ca toate casele de marcat fiscale din Bulgaria sunt conectate cu sistemul informatic al fiscului si transmit date in legatura cu vanzarile. Atunci cand vanzarile scad sub un anumit nivel, apare suspiciunea de frauda, ceea ce declanseaza controlul. stimularea platilor electronice. Acest lucru poate fi relativ usor facut stimuland cumparatorii sa faca cat mai putine plati cash, explicacursdeguvernare.ro

Un fost trader de la Goldman Sachs este acuzat in SUA ca a ascuns un „pariu” de 8,3 miliarde dolari. Un fost trader de marfuri de la banca Goldman Sachs este acuzat de autoritatile americane de reglementare ca a ascuns un „pariu” de 8,3 miliarde de dolari, care a cauzat institutiei financiare pierderi de 118 milioane de dolari, transmite Bloomberg. Traderul Matthew Marshall Taylor a „inventat” in 2007 mai multe tranzactii pentru a obstructiona controlalele interne ale Goldman Sachs si a-si ascunde pariul de 8,3 miliarde de dolari pe bursa de marfuri de la Chicago, cea mai mare din lume, precum si eventualele castiguri sau pierderi care aveau sa urmeze, potrivit unei plangeri depusa joi de autoritatea de reglementare a pietelor de marfuri si de contracte futures din SUA. Taylor a reusit sa mascheze riscurile pe care si le asumase prin ocolirea sistemelor interne automate de tranzactionare si introducerea manuala de tranzactii „inventate”, scrieGandul.

Unde se vinde IPhone 5 cu un pret de pornire si de 4 dolari.Mult-asteptatul iPhone 5 este, de cateva zile, si in oferta operatorilor de telefonie mobila din Romania. Pentru varianta cu abonament, pretul smartphone-ului produs de Apple porneste de la 269 euro, dar, cumparat la liber, costa peste 750 de euro. Un site de licitatii are, insa, cele mai bune oferte de pret. Aparatele iPhone 5 scoase la licitatie pe eBay.com, au un pret de pornire si de 4 dolari, plus costurile de livrare, dar nu e exclus ca licitatia sa se incheie cu un pret apropiat (cat de cat) de cel cu care este comercializat smartphone-ul in magazinele de specialitate. In cazul in care vrei sa cumperi iPhone 5, de pe eBay, dar fara sa licitezi (optiunea But It Now), platesti cu o treime mai putin decat pretul din oferta operatorilor de telefonie mobila din Romania, scrieCapital.ro

Facebook a lansat in premiera prima pagina pentru cupluri.Pentru cei care nu pot sta nici pe Internet nedespartiti, Facebook a lansat o noua optiune de a imbina doua conturi intr-unul singur. Pozele, statusurile si toate postarile de pe paginile de Facebool ale celor doi vor fi mutate de acum pe o singura pagina, comuna, scrie Daily Mail. Acest serviciu nu este numai pentru cupluri, ci si pentru prieteni foarte buni. Facebook ofera posibilitatea ca grupurile de prieteni sa-si faca un cont comun si sa posteze intr-un singur loc, public, potrivitstirileprotv.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro