Sari direct la conținut

Decernarea Premiilor Superscrieri 2012, editia a II-a

Smile Media
Castigatorii premiilor Sperscrieri, Foto: FFFF
Castigatorii premiilor Sperscrieri, Foto: FFFF

In data de 5 noiembrie, juriul Superscrieri si organizatorul concursului, Fundatia Friends For Friends (FFFF), au anuntat castigatorii in cadrul Galei de Premiere, care a avut loc la sala Elvira Popescu a Institutului Francez.

Castigatorii premiului I, in valoare de 500 de euro, la acesta a doua editie a Premiilor Superscrieri, sunt: Philip O Ceallaigh (DoR) – la categoria Eseu, Andrei Craciun si Vlad Stoicescu (Adevarul) – la categoria Reportaj, Iulian Enache (RTV.net) – la categoria Opinie, Sintia Radu (Esquire) – la categoria Portret si Laurentiu Diaconu-Colintineanu (Deutsche Welle Romania) – la categoria Multimedia. La acest concurs s-au inscris 249 de participanti cu 375 de materiale.

Anul acesta s-a oferit si Premiul Juriului, in valoare de 300 de euro, lui Vlad Ursulean, pentru articolul “Tinerii adormiti arunca cu pietre. ”. Cu toate ca Vlad Mixich (presedintele juriului) a afirmat ca “au fost mai multe texte bune la Superscrieri din acest an decat la editia de anul trecut”, Premiul Superscrierea Anului nu s-a acordat. Tot el motiveaza

acest fapt: “Non-fictiuni care schimba lumea este deviza acestui concurs. De aceea, textul premiat cu Superscrierea Anului trebuie sa indeplineasca cel putin doua dintre urmatoarele criterii: sa schimbe ceva (o lege, perceptii), sa aduca o lumina noua asupra unui subiect pentru care opinia publica era deja formata, sau sa genereze emotie publica. In urma unei aplicari riguroase a regulamentului, majoritatea de 7 voturi din 9 necesara acordarii Superscrierii nu a fost intrunita. Asadar, Juriul a decis sa nu acorde Premiul Superscrierea Anului 2012.”

Vezi aici lista castigatorilor

La Gala de Premiere, eveniment moderat de Tudor Musat, au participat peste 200 de persoane: participanti la concurs, membrii juriului, presa, sponsori, dar si multi alti sustinatori ai acestei competitii.

“Concursul asta e necesar din mai multe motive. 1. Iti arata si o fata buna a jurnalismului, care incepe sa dispara tocmai pentru ca nu mai crede nimeni in ea. 2. Sunt putine premii in jurnalism in Romania si acestea sunt dedicate drumurilor batatorite deja. Superscrieri aduce un aer nou, premiaza incercarile si experimentele. 3. Ii motiveaza pe cei care scriu sa o faca in continuare,

pentru ca, uite, inca exista interes. Merita sa creasca si sa aiba o viata lunga.”, a declarat Alexandra Badiciou Matei, membra a juriului.

Despre cum vede acest concurs ne spune si initiatorul lui, Sorin Tranca, Presedintele FFFF: “Viziunea mea pleaca de la ideea ca jurnalismul factual e limitat in raport cu transmiterea de adevaruri despre un fapt, un eveniment. Mai mult, facut fara rigoare si etica, duce mult mai degraba la tabloid decat jurnalismul narativ, pe care ca autor il minti mai greu, care te pune

in situatii de a relata mult mai responsabil realitatea. Pe scurt, scrierea creativa produce nu numai continut mai bun, ci si autori mai responsabili. Asta e viziunea mea, care tine indirect de stimularea unei clase de autori, editori si publisheri cu simt de raspundere fata de cititori.”

Prima editie a Premiilor Superscrieri din 2011 a numarat 213 de participanti cu 346 de materiale inscrise. Pentru mai multe detalii despre concurs si castigatorii lui, explorati site-ul FFFF: www.ffff.ro/superscrieri/.

Aceasta editie a Premiilor Superscrieri nu ar fi fost posibila fara sustinerea prietenilor Fundatiei: Romanian Business Leaders, Ciprian Marica, Friends Advertising, GIVE, Tea Forte, Supradyn, Okian, Publica, Vellant, Decat o Revista, TATAIA, The Institute, Realitatea, HotNews.ro, Alira, European Drinks, Elvira Popescu, Silva Dark, Ziare.com.

Despre Fundatia Friends For Friends

Fundatia Friends for Friends (FFFF) crede in puterea creativitatii in sens mai larg, al inovatiei. Dintre cele mai cunoscute proiecte FFFF: „expozitia Ciorne 2.0 – Cum devin ideile realitate?”, Biblioteca FFFF – peste 1400 de carti utile profesionistilor implicati in industrii creative, Creative Fitness Studio – program de antrenare si dezvoltare a creativitatii, evenimentele de la Caffffe Creativa si, nu in ultimul rand, Premiile Superscrieri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro