Veniturile Orange au scazut cu 2,6% pana la 680 milioane euro in primele noua luni/Operatorul a castigat aproape 200.000 de clienti in trimestrul trei din acest an
Veniturile Orange au totalizat 680 de milioane de euro in primele noua luni din acest an, in scadere cu 2,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, datorita in totalitate impactului noilor tarife de interconectare, a anuntat joi operatorul de tlefonie mobila. In trimestrul trei al acestui an, incheiat in luna septembrie, compania avea 10.243.000 de clienti (n.a SIM-uri valabile), cu 197.000 mai multi clienti decat in urma cu trei luni.
Veniturile Orange Romania din trimestrul al treilea au urcat pana la 232 milioane de euro, inregistrand o crestere de 0,1% fata de perioada similara a anului trecut, pe baza comparabila.
Un moment important al acestui trimestru a fost castigarea de catre Orange a licentelor pentru operare in domeniul telecomunicatiilor mobile din Romania, pentru urmatorii 16,5 ani. Aceste licente vor permite Orange Romania sa lanseze comercial serviciul 4G inainte de sfarsitul acestui an, dupa primirea acordului din partea ANCOM.
- „Acest trimestru se remarca prin cresterea puternica a numarului de clienti si prin apetitul sporit pentru serviciile de internet mobil si pentru dispozitivele performante. Tehnologia 4G ne va oferi noi oportunitati de a-i incanta pe clientii nostri printr-o gama mai extinsa de aplicatii si de servicii de continut. Dorinta noastra este sa le oferim clientilor din Romania cea mai buna experienta digitala”, a declarat Jean-Francois Fallacher, CEO Orange Romania.
Conform informatiilor operatorului, numarul de smartphone-uri vandute in trimestrul trei din 2012 a fost cu 45% mai mare decat vanzarile din trimestrul similar din 2011. Traficul de date mobile in retea, in trimestrul al treilea, a crescut cu aproape 50% comparativ cu trimestrul trei al anului trecut, cea mai sustinuta rata de crestere inregistrandu-se in randul clientilor rezidentiali.
Orange ofera in prezent clientilor sai servicii 3G la nivel national, servicii 3G+ cu viteze de pana la 21,6 Mbps in peste 13.000 de localitati si servicii H+ cu viteze de pana la 43,2 Mbps in 260 de localitati. Alaturi de reteaua de date mobile extinsa si rapida, Orange ofera clientilor sai servicii de voce de calitate superioara datorita standardului HD Voice implementat in reteaua Orange Romania.