Sari direct la conținut

Fondul Proprietatea il propune pe Remus Vulpescu in functia de membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica ca sa "asigure o tranzitie lina atunci cand compania va iesi din insolventa"

HotNews.ro

Fondul Proprietatea l-a nominalizat pe Remus Vulpescu, fostul sef al OPSPI, pentru functia de membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica. „Ca o regula generala, Fondul Proprietatea recomanda doar persoane care pot genera valoare suplimentara si pot contribui astfel la dezvoltarea companiilor unde sunt numiti ca membri in Consiliile de Supraveghere sau Consiliile de Administratie”, se arata intr-un comunicat al Fondului Proprietatea. Trebuie precizat ca Remus Vulpescu este, in acest moment, si administratorul special al Hidroelectrica.

Remus Vulpescu si-a dat recent demisia din functia de sef al Oficiului pentru Participatiile Statului si Privatizare in Industrie, in urma esecului privatizarii Oltchim.

Fondul Proprietatea l-a propus pe Vulpescu pentru pozitia de membru in cadrul Consiliului de Supraveghere „atat datorita experientei sale acumulate in ultimele luni in cadrul institutiilor publice si in cadrul companiilor de stat din Romania, cat si datorita cunostintelor sale semnificative despre Hidroelectrica, operatiunile acesteia, statutul actual in cadrul procedurii de insolventa si perspectivele de dezvoltare”. „Credem ca prezenta sa in Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica va asigura o tranzitie lina atunci cand compania va iesi din insolventa si va permite continuarea a tot ceea ce s-a obtinut pozitiv in aceasta perioada”, mai arata Fondul Proprietatea.

Alaturi de Remus Vulpescu a fost propusa si Oana Truta, actual membru in Consiliul de Administratie al Hidroelectrica.

In urma primirii, in data de 27 septembrie 2012, a convocatorului si a documentatiei aferente Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) din 31 octombrie 2012, Fondul Proprietatea a propus in data de 1 octombrie nominalizarea lui Remus Vulpescu si a Oanei Truta pentru functia de membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica. Decizia finala in privinta numirii membrilor Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica va fi luata de actionarii companiei in cadrul AGA Hidroelectrica, precizeaza Fondul Proprietatea. Mandatul membrilor Consiliului de Supraveghere va incepe efectiv dupa iesirea Hidroelectrica din procedura de insolventa.

Oana Truta si Remus Vulpescu au semnat un document separat inainte de propunerea facuta de Fondul Proprietatea pentru nominalizare in cadrul Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, iar recomandarea acestora a fost depusa atasata convocatorului publicat pe site-ul Hidroelectrica. „In calitate de membri ai Comitetului de Nominalizare si Remunerare al Hidroelectrica, Vulpescu si Truta au recomandat Adunarii Generale a Actionarilor o lista de zece candidati pentru Consiliul de Supraveghere, in urma procesului de selectie realizat impreuna cu un consultant in resurse umane. Cei doi au facut si recomandari in privinta remuneratiei membrilor Consiliului, bazate pe recomandarile consultantului in resurse umane si pe o analiza a unor astfel de remuneratii oferite de companii private similare din Romania si Europa de Vest. Este responsabilitatea unui asemenea Comitet sa faca aceste propuneri. Mentionam faptul ca angajatii Franklin Templeton nu beneficiaza de niciun fel de remuneratie de la companiile din portofoliu in care sunt membri ai Consiliului de Supraveghere sau ai Consiliului de Administratie”, se mai arata in comunicatul Fondului Proprietatea.

Fondul Proprietatea sustine ca membrii Consiliilor de Supraveghere sau ai Consiliilor de Administratie sunt responsabili fata de toti actionarii si nu reprezinta interesele actionarului care i-a nominalizat.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro