Nokia, nevoita sa-si ceara din nou scuze. Fotografii ce pareau facute cu noul Lumia 920 fusesera realizate cu alte aparate
Dupa povestea reclamei despre care se intelegea ca ar fi realizata cu noul telefon Lumia 920, desi nu fusese filmata cu el, iata ca Nokia trebuie sa-si ceara din nou scuze, de data aceasta pentru fotografii facute noaptea in Helsinki. Aceste fotografii prezentate pentru a arata cat de clare pot fi pozele nocturne cu noul Lumia 920 nu au fost realizate cu acest telefon, insa Nokia nu a specificat acest lucru in prezentari, iar acum se gaseste intr-o noua situatie jenanta.
In weekend, Nokia a trebuit sa-si ceara din noua scuze pe motiv ca nu a facut de la inceput clar faptul ca fotografiile prezentate pentru a arata cat de clare sunt pozele de noapte cu noul Lumia, nu au fost de fapt facute cu el. Fotografii de noapte facute in Helsinki isi propuneau sa arate cat de clare pot fi pozele facute cu noul Lumia 920, insa desi Nokia nu a sustinut ca acele poze ar fi fost facute cu telefonul, compania nici nu a precizat clar de la inceput ca acele fotografii clare de noapte NU au fost facute cu noul telefon, ci erau simulari gandite sa arate cat de buna este tehnologia de pe noile terminale.
Reprezentantii Nokia, citati de Financial Times, au precizat ca acele imagini statice provin practic din acel clip video de la care a pornit controversa, clipul video care isi propunea sa prezinte avantajele noii tehnologii de stabilizare a imaginii care se regaseste pe Lumia 920. Nokia isi cere din nou scuze si repeta faptul ca ar fi trebuit sa puna o mentiune inca de la inceput ca sa nu se inteleaga faptul ca reclama ar fi fost filmata cu smartphone-ul.
Scandalul isi are originile in timpul lansarii noilor telefoane Lumia cu Windows Phone 8 cand a fost prezentat un clip menit sa arata beneficiile noii camere PureView si a tehnologiei de stabilizare optica a imaginii care permite o filmare de calitate chiar si in miscare. In film apareau un tanar si o tanara care mergeau pe bicicleta pe malul unui rau si intr-o parte a imaginii era prezentata varianta mai slaba in care tehnologia de stabilizare era oprita, in timp ce in dreapta era varianta cu stabilizarea pornita, in care imaginea era mai de calitate.
Nokia a lasat de inteles ca acest filmulet a fost realizat cu noul si performantul smartphone Lumia 920, insa site-uri de tehnologie precum The Verge au descoperit, dintre-un cadru de film cu o reflexie aparuta in geamul unei rulote, ca de fapt imaginile au fost filmate de un cameraman cu aparate profesioniste.
Incercand sa mai repare lucrurile, Nokia a admis ca a fost o greseala de judecata sa nu se pune o precizare clara inca de la inceput. Compania spune ca va face o mini-ancheta interna pentru a vedea de ce s-a gresit si pentru a se analiza din punct de vedere etic ce trebuie facut pe viitor.
Nokia a lansat saptamana trecuta primele smartphone-uri cu Windows Phone 8 insa a fost criticata pe motiv ca, desi spunea ca noile modele sunt total functionale, nu a fost prezentata nicio data de lansare si nicio idee de pret. Presa engleza a citat surse din randul operatorilor mobili care spuneau ca lansarea se va petrece in noiembrie.