UPC a atras 1.100 noi clienti in trimestrul doi din acest an, ajungand la un total de 1,147 milioane clienti
Numarul total de clienti UPC Romania a depasit 1,147 milioane utilizatori in trimestrul doi din acest an, in crestere usoara cu 1100 utilizatori fata de trimestrul anterior din acest an si cu 23.000 de utilizatori fata de acelasi trimestru din 2011, conform datelor anuntate de grupul Liberty Global (LGI). Veniturile in dolari publicate de LGI indica venituri de 32,6 milioane dolari pentru UPC Romania in trimestrul doi din acest an, in scadere cu 12,8% fata de acelasi trimestru din 2011. Severina Pascu, directorul executiv al operatorului, sustine insa ca situatia se datoreaza cursului de schimb defavorabil si ca in trimestrul doi din acest an, veniturile in lei ale companiei au crescut usor la peste 112 milioane lei.
- „Referitor la veniturile in T2 2012, acestea sunt de peste 112 milioane RON, comparativ cu peste 107 milioane RON in T2 2011. Daca ne referim la veniturile pe intreg semestrul I 2012, acestea sunt de peste 223 milioane RON, in crestere faa de 217 milioane RON in aceeasi perioada a anului trecut. Veniturile in USD publicate in raportul LGI sunt influentate de cursul valutar, care, in trimestrul al II-lea al anului 2012 a fost defavorabil, moneda nationala devalorizandu-se cu 15% fata de aceeasi perioada a anului trecut, respectiv cu aproximativ 20% daca ne referim la semestrul I 2012 vs. semestrul I 2011”, a declarat Severina Pascu, directorul executiv al UPC Romania.
Serviciile operatorului pe piata locala sunt tarifate in lei. In trimestrul doi din acest an, UPC a ajuns la 1,147 milioane clienti, in crestere usoara cu 1.100 clienti fata de primele trei luni din acest an.
Fata de primul trimestru din acest an, UPC a ajuns la 1.142.000 clienti la serviciile TV, in crestere cu 1700 clienti, in pofida faptului ca a pierdut 15.500 clienti la serviciile TV analogice.
UPC are in grila 15 canale TV in format High-Definition (HD), iar la sfarsitul lunii iunie 2012 numarul de abonati HD a depasit 35.000 de utilizatori, sustine compania.
Numarul abonatilor la serviciile de internet a ajuns la 306.400 abonati in trimestrul doi din acest an, in crestere cu 3,2% (9600 abonati) fata de primele trei luni din acest an. Pentru serviciile de telefonie fixa, UPC a raportat un numar total de 206.600 abonati, in crestere cu peste 3% fata de primul trimestru din acest an.
Datele de la Ministerul de Finante indica faptul ca in 2011, UPC a raportat o cifra de afaceri de 103,4 milioane euro (438,2 milioane lei), in scadere cu 7,6% fata de 2010 si o pierdere neta de 73,5 milioane euro, in scadere cu 52,8% fata de anul anterior.