Sari direct la conținut

Apel la Reconciliere!

Jeopardy
Emil Stoica, Foto: Hotnews
Emil Stoica, Foto: Hotnews

Romania a fost de multe ori impartita in doua si riscam sa ne rupem si mai mult: vedem mult prea des diferente din ce in ce mai clare intre romanii care muncesc si platesc taxe si cei care fac o meserie din a fi asistati social. Avem romani care sunt in strainatate si care vor sa plece in strainatate si cei care asteapta doar pomeni din exterior, fie ca vorbim de banii „capsunarilor”, de banii de la FMI sau din fondurile UE. Avem romani in Ardeal care cer sa nu aiba de-a face cu „miticii”.

Riscul unor rupturi si mai mari exista si creste pe zi ce trece.

Pasul unu catre normalizare este reconcilierea. Ca la divort, daca sotul si sotia nu vor sa-si vorbeasca (dar ei vor continua sa locuiasca in aceeasi casa si sa aiba grija de copii) este nevoie de un judecator.

Daca Romania ar fi o democratie functionala, atunci am fi avut nevoie de alegeri anticipate. Din pacate, democratia a fost distrusa, nimeni nu mai crede in presa, nimeni nu mai crede in ONG-uri, nimeni nu mai crede nici macar in numaratoare votantilor! Capitalul social al societatii „Romania” este zero.

Daca Romania ar fi fost o monarhie, probabil ca nu am avea problema sa gasim un „judecator” care sa impace cele doua parti ale competitiei politice. Cum nu avem monarhie, singura posibilitate ar fi ca societatea sa ceara reconcilierea si trebuie sa gasim un „judecator”. Oarecum dupa modelul din Roma antica atunci cand il chemau pe Cincinnatus sa le rezolve problemele grave.

Pentru asta, cele doua parti trebuie sa discute in primul rand despre o persoana impartiala si respectata de toate partile care sa fie arbitru si sa stabileasca regulile competitiilor electorale. In mod clar, actualele institutii (fie ca vorbim de justitie, de Curtea Constitutionala, de Biroul Electoral, de biserica, de mass-media, de ONG-uri, etc) nu au capacitate sa produca reconcilierea.

Asta este propunerea mea: presiune publica pe cele doua parti combatante politic pentru reconciliere. Iar ca judecator, cred ca doar Mugur Isarescu este capabil sa o obtina. Desigur, partidele pot alege un alt ‘judecator’, dar sa-l aleaga si sa reuseasca reconcilierea.

Acest material a fost publicat si pe blogul Jeopardy.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro