Accesul imbunatatit la Internet si publicitatea vor sustine cresterea pietei locale de divertisment si media in 2012-2016 – raport PwC
Scaderea industriei romanesti de divertisment si media urmeaza sa se opreasca, iar piata va creste de la 2,7 miliarde de dolari in 2012 la 3,4 miliarde in 2016, potrivit celor mai recente estimari ale PricewaterhouseCoopers, incluse in raportul „PwC Global Entertainment and Media Outlook 2012-2016”. Raportul arata ca aceasta crestere va fi sustinuta indeosebi de imbunatatirea accesului la Internet si de o crestere moderata a publicitatii, dar va fi temperata de o evolutie negativa a cheltuielilor consumatorilor finali pe produse media.
- Raportul include date referitoare la toate segmentele divertismentului pe piata internationala, de la evolutia conexiunilor la Internet la muzica, distributie si vanzari mass-media, publicitate.
Potrivit estimarilor PwC, piata romaneasca de divertisment si media va inregistra, pana in 2016, o rata medie de crestere anuala de 5,3%. In termeni reali (luand in considerare rata inflatiei), cresterea medie anuala reala va fi totusi mai modesta, de doar 2%.
- Raportul PwC poate fi obtinut aici
Segmentul accesului la Internet va avea o rata medie anuala de crestere de 9,3%, in termeni nominali, pana in 2016, in timp ce cresterea veniturilor din publicitate va fi mai moderata – 4,8%. PwC apreciaza, insa, ca la nivelul consumatorilor finali cheltuielile pe produse media vor creste sub rata estimata a inflatiei, cu numai 1,7%.
Raportul mai arata ca piata locala de media si divertisment ramane a treia cea mai dinamica din Europa Centrala si de Est, dupa Rusia (ritm mediu anual de crestere de 10,1%) si Turcia (9,8%) si inaintea Ungariei (5,1%), Poloniei (4,9%) si Republicii Cehe (4,8%).
Estimarile PwC privind evolutia pietei de divertisment si media in medii digitale:
- Noul record inregistrat la nivel global de vanzarile de tablete si terminale inteligente dovedeste oportunitatile de crestere oferite de canalele digitale pentru distributia de continut si pentru publicitate.
- La nivel global, cheltuielile de publicitate in medii digitale au crescut cu 17,6% in 2011, fata de numai 0,6% in cazul publicitatii in mediile non-digitale. Ponderea cheltuielilor de publicitate in mediul digital va creste de la 28% in 2011 la 37,5% in 2016.
- Oportunitatile oferite de digital sunt acum intelese de companiile media, de agentiile de publicitate si chiar de catre marii clienti de publicitate, iar industria iese din faza de pionierat in sfera digitala.
- In privinta industriei muzicale, se estimeaza ca formatul digital va depasi formatele traditionale incepand cu 2015, generand 55% din veniturile totale ale acestei industrii in 2016.
- Cheltuielile pentru jocurile online si cele wireless vor depasi vanzarile de jocuri pentru PC si console incepand cu 2013.
- Pe segmentul revistelor, veniturile din mediul digital vor reprezenta numai 10,4% din intregul segment in 2016, totusi o crestere remarcabila fata de doar 3,1% in 2011.
Estimari PwC privind evolutia diverselor segmente ale industriei:
- Cheltuielile globale pentru produsele industriei muzicale au crescut cu 1,3% in 2011, prima crestere inregistrata dupa multi ani de scadere, multumita evolutiei pozitive pe segmentul de concerte si festivaluri. Este de asteptat ca segmentul vanzarilor de inregistrari muzicale sa raporteze crestere incepand cu 2013.
- Conexiunile mobile la Internet se vor dubla in urmatorii cinci ani, urmand sa atinga 2,9 miliarde in 2016, din care aproximativ 1 miliard vor fi in China.
- Pana in 2016, veniturile din publicitatea online pe terminale mobile vor creste cu o rata medie anuala de 36,5% pentru a ajunge la 24,5 miliarde de dolari americani, un nivel asemanator cu cel din publicitatea online pe conexiuni fixe. Ponderea majora in veniturile din publicitatea online o vor avea in continuare motoarele de cautare, serviciile de search engine marketing si bannerele online. Veniturile pietei chineze de publicitate pe segmentul conexiunilor mobile vor crestere cu o rata medie anuala de 68,4% pentru a ajunge la 6,2 miliarde de dolari in 2016, piata chineza de publicitate pe terminale mobile devenind astfel a doua cea mai mare din lume, dupa cea a Statelor Unite (cu venituri de 9,4 miliarde de dolari).
- Pe segmentul editarii de presa, piata americana va inregistra in continuare o scadere medie anuala de 1,4% pana in 2016, estimandu-se ca in 2016, veniturile acestui segment de piata vor fi cu 43,8% mai mici decat erau in 2007. In schimb, se vor inregistra cresteri puternice pe pietele in care oferta digitala la nivelul presei nu este inca foarte dezvoltata: Argentina va raporta un ritm mediu anual de crestere de 11,9% pe acest segment, Indonezia – 11,2%, iar India – 19,6%.
- In 13 tari, cheltuielile pentru industria media si divertismentului depasesc 25 de miliarde de dolari. Cea mai mare piata este SUA (464 miliarde de dolari), urmata de Japonia (193 miliarde), China (109 miliarde dolari) si Germania (99 miliarde dolari). China a depasit in 2011 Germania pentru a deveni a treia cea mai mare piata de media si divertisment din lume.
- La nivel global, cheltuielile consumatorilor finali pentru produse ale industriei media si divertismentului vor creste de la 802 miliarde de dolari in 2011, la 966 de miliarde in 2016, o rata medie anuala de crestere de 3,8%. Se estimeaza ca vanzarile de jocuri video vor fi cel mai dinamic segment de piata in urmatorii cinci ani, cu o rata medie de crestere de 7%, urmat fiind de segmentul abonamentelor TV cu o crestere de 6,2%. Restul segmentelor acestei piete vor creste cu mai putin de 4% anual.
- La nivel global, cheltuielile de publicitate vor creste cu un ritm mediu anual de 6,4% de la 486 de miliarde de dolari in 2011 la 661 miliarde de dolari in 2016.