Sari direct la conținut

Politic Show: Puterea se pregateste sa mai dea o lovitura democratiei; Blaga la Bruxelles: Regimul Ponta-Antonescu a pus la cale un pluton de executie a democratiei; Premierul Ponta poate sta linistit. Nu mai are cine sa ii judece plagiatul

HotNews.ro
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto

Puterea se pregateste sa mai dea o lovitura democratiei. Ministrii USL nu vor sa respecte decizia CCR potrivit careia referendumul e valid daca voteaza peste 50% plus unu dintre alegatori. Presedintele Traian Basescu va putea fi demis pe 29 iulie daca la urne va veni jumatate dintre romanii cu drept de vot, doar astfel referendumul urmand sa fie valid. Decizia a fost luata ieri de Curtea Constitutionala. Dupa patru ore de deliberari, judecatorii au hotarat ca Legea referendumului este constitutionala in masura in care asigura participarea a cel putin jumatate plus unu din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente. In aceasta situatie, Traian Basescu va putea fi demis cu voturile a 50% plus unu din numarul celor care se prezinta la urne, asa cum doreste USL. Dupa cum au anuntat liderii USL, listele electorale urmeaza sa fie actualizate cu rezultatele provizorii ale Recensamantului populatiei din 2011. Desi oficial Guvernul a anuntat ca se angajeaza sa respecte decizia CCR, reprezentantii USL au anuntat deja ca vor intarzia aplicarea hotararii Curtii. Ei vor ca referendumul sa se desfasoare in baza Ordonantei de urgenta a Guvernului, din 5 iulie 2012, care prevede ca presedintele poate fi demis indiferent de numarul celor care vin la urne. Seful statului isi poate pierde functia daca 50% plus unu dintre cetatenii care voteaza sunt favorabili demiterii, scrie EVZ.

Blaga la Bruxelles: Regimul Ponta-Antonescu a pus la cale un pluton de executie a democratiei. Presedintele PD-L Vasile Blaga a explicat in aceasta dupa amiaza, la Bruxelles, liderilor PPE din Parlamentul European ca exista riscul ca Guvernul de la Bucuresti sa intarzie aplicarea deciziile Curtii Constitutionale acuzand faptul ca Monitorul Oficial este folosit discretionar de actuala putere. „Nu este publicata decizia de ieri (n.n. luni) a Curtii Constitutionale referitoare la restrangerea atributiilor acesteia insa decizia care il interesa referitoare la interimatul la sefia statului, a publicat-o”, a spus Blaga. „PD-L a avut dreptate cand a spus ca, in Romania, statul de drept este calcat in picioare. Domnul Ponta nu mai poate arunca perdele de fum si nu se mai poate ascunde in proceduri parlamentare ci trebuie sa retraga cele doua ordonante de urgenta sau sa le puna in acord cu deciziile Curtii Constitutionale”, a adaugat liderul PD-L acuzandu-l pe Ponta ca „foloseste Monitorul Oficial ca pe propria gazeta de perete”, anunta Adevarul.

Premierul Ponta poate sta linistit. Nu mai are cine sa ii judece plagiatul. In acest moment, organismul abilitat prin lege sa se pronunte in cazul acuzatiilor de plagiat a lui Victor Ponta nu mai exista. Fostul ministru interimar al Educatiei, Liviu Pop, a dizolvat Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) in timpul sedintei in care acesta a decis in unanimitate ca premierul Ponta a plagiat pagini intregi in teza sa de doctorat. Ordinul 4.608/2012 publicat in Monitorul Oficial de Liviu Pop spune clar ca a abrogat in totaliutate componenta Consiliului. Doar ca la aproape doua saptamani distanta, Pop dar nici actualul sef al Eucatiei, Ecaterina Andronescu, nu au numit componenta noului Consiliul. Liviu Pop declarase ca intentioneaza sa ii creasca numaruld e mebri de la 19 la 45 dar – legal – nu a facut nimic in acest sens, informeaza Romania Libera.

Daniel Funeriu: „Unde au scuipat Ponta si Antena 3 a pupat un laureat Nobel”. Fostul ministru al Educatiei vorbeste despre vremurile in care se imbraca de la „second hand” si muncea in supermarket, de la 4 dimineata, ca sa aiba bani de chirie . „Diploma mea a insemnat sacrificii pe care Ponta & co nu au cum sa le inteleaga”. Acuzat in mod repetat ca nu si-a luat Bac-ul din prima, fostul ministru al Educatiei si-a prezentat, intr-o emisiune televizata, diploma de Bacalaureat obtinuta in Franta. Spune ca a evitat pana acum sa vorbeasca despre diploma controversata si luata in ras de televiziuni pentru ca ar fi avut sentimentul „ca se pateaza o parte substantiala a vietii”. In spatele diplomei, a spus el intr- un interviu acordat EVZ, se ascunde aventura plecarii din Romania comunista la 17 ani si reusita, de unul singur, in Franta. „Aici se ascunde si trezitul la 4 dimineata pentru a face inventarul intr- un supermarket ca sa-mi castig banii de chirie, iar mai apoi, la ora 8, mersul la scoala. Mai sunt si momentele grele, dar pline de invataminte, cand la sport colegii mei aveau treninguri Sergio Tacchini, iar eu purtam un trening achizitionat la second hand”, scrie EVZ.

Ponta: Daca romanii nu vor vota pentru demitere, eu nu pot coabita cu Traian Basescu. Prim-ministrul Victor Ponta a declarat in seara aceasta, intr-un interviu acordat postului Romania TV, ca nu va putea coabita cu Traian Basescu daca romanii vor decide ca acesta trebuie sa ramana la Palatul Cotroceni. Nu se poate coabita cu Traian Basescu. Vom face tot ce putem cu buna credinta. Nu pot anticipa ce vor vota romanii. Traian Basescu a fost ales cu acele voturi fraudate. Imediat dupa alegeri, presedintele si-a schimbat pozitia fata de poporul roman. Organizatiile noastre vor fi coordonate de Liviu Dragnea si Relu Fenechiu. Va fi o campanie violenta, in mod sigur. Traian Basescu va folosi cele mai necurate metode impotriva mea. Nu voi raspunde niciodata atacurilor. Cred ca oamenii asteapta de la mine sa nu le mai raspund lui Preda si lui Basescu. Eu imi voi face datoria de premier. Nu le voi raspunde intelectualilor romani, anunta Adevarul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro