Sari direct la conținut

Teatrul Globe din Londra va juca la Bucuresti, in Piata George Enescu, piesa "Cum va place" de William Shakespeare

HotNews.ro

Teatrul Globe din Londra va juca la Bucuresti, in Piata George Enescu, piesa „Cum va place” de William Shakespeare. Spectacolul va avea loc pe 11 si 12 iulie, incepand cu ora 19.30. Intrarea este libera in limita locurilor disponibile.

Dupa succesul de anul trecut al piesei „Cum va place”, Shakespeare’s Globe da startul turneului european al productiei. Ca in vremurile cand trupele de artisti ambulanti colindau orasele, cei opt actori vor insufleti pietele publice din mai multe orase europene, cu acest recent succes al companiei londoneze. Seria de reprezentatii va debuta la Margate (Marea Britanie) pe 5 iulie; apoi va poposi la Bucuresti pe 11 si 12 iulie, plecand mai departe spre Austria, Danemarca si Irlanda.

Protagonistii spectacolului sunt Tobias Beer, Deirdre Mullins, Will Featherstone, Will Mannering, John O’Mahony, Beth Park, Will Oxborrow, Emma Pallant. Muzica este semnata de Olly Fox iar coregrafia de Georgina Lamb. Scenografia este creata de Hannah Clark, iar regia ii apartine lui James Dacre.

Cele doua reprezentatii de la Bucuresti sunt prezentate de Primaria Municipiului Bucuresti prin ArCuB, in parteneriat cu Festivalul International Shakespeare, Fundatia Shakespeare, Teatrul National Marin Sorescu din Craiova si British Council.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro