Hidrosind face plangere penala impotriva membrilor CA ai Hidroelectrica pentru subminarea economiei nationale
Sindicatul Hidrosind intentioneaza sa faca plangere penala impotriva membrilor Consiliului de Administratie de la Hidroelectrica. „Vom face plangere penala impotriva membrilor CA pentru subminarea economiei nationale deoarece intrarea Hidroelectrica in insolventa este o masura cu caracter profund anti-romanesc si nu este nicidecum indreptata impotriva baietilor destepti, cum se incearca sa se induca opiniei publice”, se arata intr-un comunicat al Hidrosind.
„Am ajuns sa fim, pe nedrept, rusinea Europei si va aducem la cunostinta ca salariatii din Hidroelectrica nu mai tolereaza aceasta stare de fapt. CA a provocat, prin decizia sa, mai mult decat o greva spontana la nivelul societatii. Urmarile vor fi greu de stapanit. Raspicat solicitam CSAT, Presedintelui Romaniei, Primului Ministru sa intervina in acest amatorism Economic si sa garanteze numirea in fruntea Hidroelectrica a unor persoane din interiorul acesteia, care sa aiba libertatea garantata de Presedinte si Prim Ministru de a lua decizii in afara constrangerilor politice”, se mai arata in comunicat.
Societatea comerciala de producere a energiei electrice in hidrocentrale HIDROELECTRICA SA a cerut, in data de 15 iunie 2012, intrarea in insolventa, potrivit unui anunt postat pe site-ul Ministerului Justitiei, portalul instantelor de judecata. Deocamdata, motivele sint necunoscute, iar oficialii companiei refuza orice explicatii pentru neasteptata cerere de intrare in insolventa.