Politic Show: Scandalul ICR, comparat cu episodul Basescu-Raed Arafat; Blaga asteapta mutarea lui Basescu; Cei noua care vor decide soarta PDL
Prima confruntare pentru sefia PDL. Democrat-liberalii se reunesc astazi, la Palatul Parlamentului, in sedinta Consiliului National de Coordonare (conducerea extinsa a partidului), pentru a stabili calendarul depunerii candidaturilor si organizarea Conventiei Extraordinare din 30 iunie, cand se va alege noua conducere a formatiunii democrat-liberale. Pana in momentul de fata, niciunul dintre liderii PDL nu si-a anuntat intentia de a candida la sefia partidului. Totusi, reuniunea de astazi este o prima ocazie pentru aspirantii la functii sa poarte negocieri, pentru a atrage sustinatori de partea lor, scrie EVZ.
Cei noua care vor decide soarta PDL. Liderii PDL au convenit in sedinta de duminica a Colegiului director ca in data de 30 iunie sa organizeze Conventia Nationala Extraordinara, care va alege noua conducere a partidului. Propunerea va fi avansata spre validare Consiliului National de Coordonare care se va reuni astazi, si care urmeaza sa valideze comisia de organizare a Conventiei. Aceasta comisie va fi formata din noua presedinti ai organizatiilor judetene, care au obtinut cel mai bun procentaj la alegerile locale. Integral in Adevarul.
Scandalul ICR, comparat cu episodul Basescu-Raed Arafat. Dezbaterea din jurul ordonantei privind Institutul Cultural Roman continua pe tema: ICR e mai politizat in subordinea presedintelui sau in cea a Parlamentului? USL vrea sa elimine ”caracterul profund politic dominant” al ICR, au raspuns reprezentantii Guvernului acuzatiei celor care s-au impotrivit ordonantei de urgenta prin care institutul trece din subordinea presedintelui Romaniei in cea a Parlamentului. Ordonanta ”subjuga politic institutul”, s-a strigat din tabara celor peste 2.500 de reprezentanti ai comunitatii culturale din Romania, care au semnat o petitie si anuntau ieri proteste, relateaza Romania Libera.
Blaga asteapta mutarea lui Basescu. In timp ce unii lideri ai PDL il dau pe Vasile Blaga presedinte al partidului, altii spera ca Mihai Razvan Ungureanu sa candideze si sa fie sprijinit de Traian Basescu. Teoretic, presedintele Senatului ar putea castiga fara probleme sefia PDL, in conditiile in care este sprijinit de lideri precum Radu Berceanu, Gheorghe Stefan, Mihai Stanisoara, dar si de majoritatea liderilor de filiale. Cu toate acestea, Blaga nu a anuntat, inca, daca va candida sau nu. Raportul de forte din partid s-ar putea schimba in urma unei interventii a presedintelui Traian Basescu, asa cum s-a intamplat anul trecut, scrie Adevarul.
PDL se aliniaza in spatele lui Blaga. Democrat-liberalii intra in linie dreapta pentru organizarea conventiei nationale extraordinare din 30 iunie, cand vor alege noua conducere a PDL. Vasile Blaga continua sa fie favorit pentru presedintia partidului, iar reformistii sunt cotati cu sanse minime. Asta in cazul in care si reusesc sa-si depuna motiunea. Pentru moment, Vasile Blaga refuza sa spuna daca va candida, din nou, pentru functia de presedinte al PDL. Totusi, el a respins cu vehementa speculatiile potrivit carora nu ar mai candida. Prin urmare, aproape sigur ca Blaga va intra in cursa pe 30 iunie, informeaza Romania Libera.