VIDEO Ce a vazut un investitor american dupa 58 de vizite in Romania. Don Lothrop: Reflexul economic este de a fi o colonie, de a-i lasa pe oameni sa fure resursele

Este unul dintre putinii investitori americani care vorbeste deschis despre bunele si relele din Romania, despre coruptie, defrisari ilegale si despre un mod raspandit de a face afaceri. “Modelul si eflexul economic este de a fi o colonie, anume de a-i lasa pe oameni sa fure resursele, sa le duca in China, Suedia, Ungaria sau Italia sa le proceseze iar apoi sa le vanda inapoi aici” – este poate cea mai importanta constatare facuta de Don Lothrop, personaj atipic pentru un om de afaceri. Se implica civic in viata unei mici comunitati locale, cere socoteala administratiei pentru modul in care cheltuieste banii din taxe, tine pe scurt un fel de lectii de democratie locala.

Cele mai interesante declaratii:

• In momentul in care ne-am platit taxele pe proprietate, am vrut sa vedem bugetul local, sa vedem ce venituri aveau. Ce am aflat a fost ca dintre cei 40 de proprietari de pensiuni din sat, numai unul platea taxe pe proprietate. Eram singurii.
• Cand conduci prin tara si vezi copaci taiati, pesti morti in rauri, inundatii, pamantul devine si mai valoros. Daca facem defrisari in mod responsabil in aceasta tara, acei 100 de miliarde de metri patrati din Transilvania ar valora cu 5 dolari/metru patrat mai mult. Ar insemna 500 de miliarde de dolari. Impartiti la 7 milioane de locuitori ai Transilvaniei, inseamna 75.000 de euro/persoana.
• Sper ca oamenii din Romania aleg lideri. Aveti alegeri in toamna care se traduc in “cum sa devenim altceva decat o colonie”. Economic vorbind.
• Daca nu avem reforma economica si sunt doar 20 de bogatasi care stapanesc media, care controleaza partidele politice, poti deveni urmatoarea Tunisie, urmatoarea Libie.
• Reforma economica inseamna crearea multor intreprinderi mici si mijlocii, care aduc romanilor mult mai multi bani decat munca pentru multinationale, iar avutul se distribuie mai echilibrat.

Vezi interviul integral subtitrat in romana

Dan Tapalaga: Don Lothrop nu este o figura obisnuita in randul investitorilor straini in Romania, veti vedea asta din povestea lui. L-am intalnit in urma cu cativa ani, cred, si am gasit nu un om de afaceri, ci, inainte de toate, o persoana cu constiinta civica, implicata in viata unei mici comunitati. Nu sunt doar vorbe, veti vedea din povestea lui. Don, de obicei numeri vizitele pe care le faci in Romania? Cate sunt?

Don Lothrop: Aceasta este a 58-a, din 2003.

DT: E mult timp de cand vizitezi Romania. Ce ai gasit aici in toti acesti ani?

DL: Vad o tara care se schimba incredibil de repede…

DT: In sensul bun al cuvantului sau in sensul rau?

DL: In sensul bun. Am avantajul ca am crescut in Germania in anii ’70. Si am petrecut putin timp in Spania si Italia in acei ani. Soselele erau groaznice, erau caini vagabonzi si pisici peste tot – la 30 de ani dupa cel de-al doilea razboi mondial. Apoi m-am intors in Italia la sfarsitul anilor ’90 si era total diferita. Deci, de la bun inceput, am avut impresia ca schimbarea in Romania, ca in orice tara care depaseste dezastrul de orice fel, este un proces de 30-40 de ani. Cred ca Romania se schimba mai repede decat majoritatea.

DT: Este o veste buna, dar vestea proasta e ca suna oarecum descurajant ca, in prezent, suntem ca Italia in urma cu 30 de ani.

DL: E o chestiune care tine de punctul de inceput. Cred ca vestea buna este ca deceniul anarhiei – cum cred ca au fost anii ’90, cand singurul lucru bun pe care il puteam spune despre Romania era ca poti sa pleci de aici – a trecut. Acum e o generatie de milioane de romani care au lucrat in strainatate, au invatat in strainatate, au trait in strainatate, iar o parte dintre ei au venit acasa. Dar vin acasa cu un punct de vedere despre cum vor sa fie aceasta tara.

DT: Crezi, Don, ca aceasta este generatia care va schimba Romania?

DL: Absolut. (in romana – n.r.) 100%. Sa-ti dau exemple din istoria tarii mele. Cei doi fondatori ai Americii, cei care au scris Declaratia de Independenta, John Adams si Thomas Jefferson, dupa ce au scris acel document stii ce au facut? Au parasit America pentru 10 ani. Si au trait la Paris, la Amsterdam si la Londra inainte sa ajunga la presedintie, chiar inainte sa avem o Constitutie, cred. E o chestiune istorica in tara mea. Intai, a trebuit sa plecam sa traim in alta parte pentru a ne lamuri cum sa punem lucrurile in ordine – am fost la o scoala unde veneau multi japonezi in anii ’70 si ’80, veneau in America sa invete si se intorceau la Hitachi sau altundeva, am vazut multi chinezi venind in America in ultimii zece ani. Partial, e un lucru natural sa nu stii in ce vrei sa te transformi, sa evoluezi, pana nu vezi acel lucru.

DT: Deci chestia succesului este sa inveti mai mult, sa capeti mai multe experiente…

DL: Daca as fi pus sa schimb sau sa ajut Romania, iar eu n-as fi venit niciodata aici si as fi citit, doar, prin carti, n-as fi de prea mare ajutor.

Al doilea lucru pe care vreau sa-l notez este ca in dezvoltarea noastra economica am esuat in absolut fiecare sector pana in momentul in care am adus o persoana din Marea Britanie sau una din Germania. De la bun inceput, nu stiam nici sa prelucram fierul, am incercat 50 de ani pana am adus un britanic sa conduca cea mai mare fabrica din America. Colonie fiind, am cultivat bumbac, dar nu ne-am dat seama cum se fac camasile. Am incercat, n-am putut, am adus oameni din Anglia. Deci cred ca celalalt motiv pentru care schimbarea este inevitabila este ca sunt multi straini aici, pregatind si instruind romani.

DT: Don, cand ai decis sa investesti in Romania si de ce?

DL: Am venit prima data in 2003 pentru a ma implica in activitatea unui orfelinat si, ca toti americanii, aveam in cap numai stereotipuri – Ceausescu, tigani, gimnaste si violenta comunista.

DT: Si, probabil, coruptia – in 2003, ambasadorul Michael Guest vorbea contra coruptiei.

DL: Nici nu stiam ca el este ambasador. Tot ce stiam era ca aceasta e o tara care avea o istorie nefericita. Deci am venit in 2003 si primul lucru de care m-am indragostit au fost satele. Si in prima mea calatorie oamenii spuneau ca s-au schimbat multe de pe vremea comunismului. Si am intrebat – puteti sa-mi aratati un loc unde Romania nu s-a schimbat? Mi-au spus sa merg la sat. Intr-un fel, ma asteptam sa vad cat de rau era comunismul, dar s-a intamplat opusul. Cand m-am dus in satele Romaniei am vazut oameni muncitori, care traiesc din propria munca, o liniste care cumva s-a pierdut in America. M-am indragostit de satele romanesti. De aceea m-am tot intors. In cele din urma, in acei ani m-am implicat in activitatea unui orfelinat, am construit o scoala de medicina si o clinica in Tg Jiu. Dar ce m-a incurajat sa investesc in Romania era ca multi tineri se intorceau acasa. Din America, din Irlanda, din Anglia, pentru ca le promisesera parintilor ca se intorc acasa.

DT: Altii ar spune, Don, ca e aproape imposibil sa faci afaceri in satele romanesti. Pentru ca oamenii sunt saraci, unii sunt lenesi, ca nu au prea multe sanse, nu sunt bine pregatiti sau bine educati.

DL: Multi oameni ar spune asta. Dar recent am citit o carte scrisa de un scriitor englez foarte cunoscut, Sacheverell Sitwell. In 1938 a venit in Romania din Anglia. Citeste doar primul capitol. Vorbeste despre o tara cu sosele foarte bune si un serviciu feroviar excelent, dovada a unui guvern intelept. Acesta este un respectat autor englez care a zis ca se duce la granita de est a lumii rasaritene si a venit in Romania si ce a gasit in timpul marii depresiuni sila 20 de ani dupa primul razboi mondial, a fost o tara cu sosele foarte bune si servicii feroviare excelente. Celalalt lucru pe care l-a spus este ca aici sunt the finest peasant stock pe care l-am vazut oriunde in Europa. Peasant stock suna a animale, dar el adresa, de fapt, un compliment oamenilor care traiau in satele Romaniei, muncitori, ospitalieri, carora le place sa se simta bine. Eu personal cred ca oamenii de la sat din Romania sunt oamenii cu care pot sa lucrez cel mai usor in aceasta tara.

DT: Citesc acum de pe website-ul Ambasadei SUA, unde e o scurta prezentare a ceea ce faci in Pietroasa. „Investitia lor nu are in vedere doar banii, ci si educarea comunitatii locale asa incat sa aiba grija de resursele naturale, sa puna capat defrisatului ilegal, sa curete gunoaiele care polueaza apele si sa aiba o administratie locala onesta si eficienta, care foloseste veniturile din taxe pentru a imbunatati calitatea vietii pentru toti cetatenii.” N-am inteles prea multe din aceasta prezentare. Ce inseamna sa inveti comunitatea locala sa puna capat defrisatului ilegal?

DL: Inainte de toate, sa presupunem ca nu sunt un om placut, ca sunt omul rau, ceea ce nu sunt, dar sa presupunem asta. Detinem mult pamant in Parcul National Apuseni. E intr-o comuna, comuna Pietroasa. Pamantul nostru va valora mult mai mult cand raurile nu mai sunt pline de gunoaie, cand oamenii isi platesc taxele asa incat sa-si permita scoli decente, cand exista o planificare pentru taierea copacilor. Planul nu este construit din minciuni, harta planului este corecta. Tot ce facem in Pietroasa, in cele din urma va da valoare pamantului nostru.

DT: Deci ai un interes direct sa te implici…

DL: Da. Dar in realitate acesta nu acesta este raspunsul corect. In America, exista taxa pe proprietate. Taxele acestea fac parte din cultura din care vin. Stii, probabil, ca Bill Gates sau Warren Buffett dau acolo cea mai mare parte a banilor lor. Avem aceste taxe pentru ca de la bun inceput Parintilor Fondatori nu le-a placut faptul ca o persoana foarte ambitioasa putea face foarte multi bani si apoi sa-i transmita fiului si nepotilor care nu erau foarte competenti. Si ajungeai sa ai oameni incompetenti la conducerea unor institutii importante. Deci avem aceasta cultura a unor taxe ridicate pe proprietate – faci multi bani, iar apoi ii dai la sfarsitul vietii. Daca adaug aceasta la propriile mele convingeri religioase – cred ca banii pe care ii castig in Silicon Valley nu sunt pentru mine, ci pentru a face ceva bun cu ei. Mi-e greu sa gasesc in America lucruri despre care sa spun ca sunt foarte bune, care sa inspire. Iar cand am venit in Romania, am gasit aceste lucruri. Iar unul din lucrurile pe care le facem in acest sat este sa ii invatam pe oameni despre democratie. Samburele democratiei nu este la nivel national, in America este la nivel local. Iar in multe municipalitati din America, daca esti democrat sau republican, nu ai voie sa spui acest lucru. Democratia locala inseamna un grup de oameni care au un interes si care aleg persoana care le reprezinta interesul. Pentru mine, a-i invata pe oameni din aceasta tara despre democratie inseamna sa o demonstrez. Cred ca Einstein a spus ca demonstratia nu este o cale, ci singura cale.

DT: Ce faci, mai precis, cand ii inveti pe oameni sa aiba o „administratie locala onesta si eficienta”?

DL: Primul lucru pe care l-am facut a fost sa cerem sa vedem bugetul local. De fapt, primul lucru pe care l-am facut a fost sa angajam un avocat. Am luat legile administratiei locale, sa vedem care sunt responsabilitatile primarului, ale consiliului local – pentru ca stii ca primarul crede ca toate sunt responsabilitatea lui, ceea ce nu e adevarat -, am incercat sa vedem ce drepturi de informare au cetatenii, contribuabilii locali. Iar realitatea este ca avem foarte multe drepturi. Am mers la administratia locala si am intrebat daca exista taxe pe proprietate. Au zis da, am intrebat care sunt acelea. Nu au stiut. Le-am zis sa ne spuna, asa incat sa le putem plati. In momentul in care ne-am platit taxele pe proprietate, am vrut sa vedem bugetul local, sa vedem ce venituri aveau. Ce am aflat a fost ca dintre cei 40 de proprietari de pensiuni din sat, numai unul platea taxe pe proprietate. Eram singurii. Iar daca mergi cu masina prin sat si apoi in munte, sunt gunoaie in rau. Si ne-am dus la consiliul local si am intrebat de ce nu colecteaza gunoiul, de ce nu cumpara pubele pentru oamenii din sat. Au spus ca nu au bani. De ce nu aveti bani, cand vad ca tot timpul taiati copaci in aceasta padure si stiu ca pentru taierea copacilor costul este de 20 de euro pe metru cub de lemn, iar aici este taiat foarte mult lemn? Practic, am recreat bugetul. In orasul nostru, orasul nu a primit nimic.

DT: Acesta este coruptie…

DL: Da, este coruptie. Ce am facut apoi a fost sa ii invatam pe oamenii din sat ca asta este munca lor, padurea lor, care nu apartine primarului sau consiliului local, este a voastra si voi aveti aceste drepturi.

DT: Din pacate, ce se intampla cu taiatul ilegal de copaci la Pietroasa este un cancer al acestei tari. Avem padurea, aceasta resursa foarte valoroasa, care este distrusa an de an prin defrisare ilegala.

DL: Nu este o chestiune marunta. Dupa construirea soselelor, defrisarea ilegala este problema numarul unu a acestei tari. Va voi da doua numere: avem, 6,5 milioane hectare de padure in tara noastra – in America, oamenii imi spun „romanul” pentru ca-mi petrec atat de mult timp aici – iar in medie sunt 500 metri cubi de lemn intr-o padure matura. Am taiat 1,5% dintre copacii din aceasta tara. Daca este prelucrat cu grija, acest lemn poate fi vandut – si vorbesc cu retinere – pentru 700 de euro/metru cub. Facand socoteala, ar insemna venituri de 35 de miliarde de euro, 25% din PIB. Din cele 35 de miliarde, cat s-ar duce pe taxe? Ar insemna 12 miliarde de dolari pe an. E naucitor. Iar ultimul lucru: este foarte greu sa controlezi coruptia intre doua persoane particulare. Dar atunci cand guvernul detine pamantul si stii cine a platit pentru drepturi de defrisare, stii cam cat inseamna taxele pentru compania care a cumparat drepturile de defrisare, poti sa faci estimari… E o problema imensa in aceasta tara.

DT: Aceste defrisari ilegale au loc in continuare acolo?

DL: Nu. S-au oprit. Sa va mai dau o cifra – dupa ce am fost la Harvard Business School, am lucrat pentru o mare companie de consultanta si acesta e tipul de exercitiu matematic pe care noi l-am face pentru companii, sa identificam principalele oportunitati. Spuneam ca va mai dau o cifra. In Transilvania sunt 100.000 de km patrati. Care inseamna 100 de miliarde de metri patrati. Daca sa zicem jumatate sunt in proprietatea oamenilor, inseamna 50 de miliarde de metri patrati. Cand conduci prin tara si vezi copaci taiati, pesti morti in rauri, inundatii, pamantul devine si mai valoros. Daca facem defrisari in mod responsabil in aceasta tara, acei 100 de miliarde de metri patrati din Transilvania ar valora cu 5 dolari/metru patrat mai mult. Ar insemna 500 de miliarde de dolari. Impartiti la 7 milioane de locuitori ai Transilvaniei, inseamna 75.000 de euro/persoana. Iar noi cumparam pamant in Transilvania, e mai ieftin decat in alte parti din Europa. E mai ieftin pentru ca nu sunt sosele si pentru ca oamenii distrug. Daca ma gandesc la feluri de a atrage venituri anuale pentru aceasta companie, cai de a creste valoarea activelor… Am vazut in 2006-2007 cum a explodat economia si valoarea pamantului si a cladirilor a crescut. Acest lucru se va petrece daca avem o planificare responsabila pentru defrisari. Un alt lucru important. Si America a avut aceasta problema. Am creat legi pentru taierea copacilor in anii 1860. Am creat parcuri nationale. Si ce s-a intamplat dupa ce am creat legi si parcuri nationale pentru a proteja padurile? Nimic. Cum am rezolvat problema? Am adus armata. Dupa Razboiul Civil, am luat armata si i-am trimis pe soldati in padure. Dupa razboi, armata nu avea nimic de facut, iar Generalul Sheridan si-a luat cavaleria si s-a dus in Parcul National Yellowstone, pentru a pune punct lucrurilor. Pentru ca a opri defrisatul ilegal este o problema foarte dificila. Romanii spun ca asa ceva nu merge in Romania, ca suntem oameni rai. Sunt aiureli. Am avut aceleasi probleme, iar la un moment dat chiar merita, pentru tara.

DT: Deci ati folosit armata pentru a proteja padurea

DL: Da, am facut-o.

DT: Ce ai facut pentru a proteja defrisarea ilegala in zona ta?

DL: Intai am mers in zona si am facut poze cu telefonul, din masina. Le-am spus cetatenilor din sat care este costul economic acestor lucruri pentru ei. Iar oamenii au realizat ca cinci oameni si primarul care construieste o pensiune imensa in sat iau toti banii. Iar toti lucreaza in turism, fie cu locuri de campare, fie cu pensiuni sau cu pesterile si castigau foarte putin, pentru ca turistilor nu le place sa vada rauri pline de noroi sau inundatii. Iar ce s-a intamplat – de altfel, unul din lucrurile placute care s-au petrecut in alegerile de duminica – a fost o prezenta la vot de 90% in unele din satele din Pietroasa. Si au schimbat primarul dupa trei mandate. Nu am nimic cu primarul, ca persoana, a facut o greseala. Dar aceasta este frumusetea democratiei locale. Oamenii de acolo au stiut ce vor. Probabil erau 50 de probleme de rezolvat, dar au ales sa se concentreze asupra uneia singure – defrisarea ilegala. 90% din oameni au votat si au scapat de primar. Unele dintre afisele din sat, apartinand unui candidat, aratau pensiunea primarului, construita cu bani din defrisat.

DT: Crezi ca este efectul incercarii de a-i face pe oameni sa constientizeze ce se intampla in jurul lor?

DL: Absolut. Si sai ii ducem sa vada. Multi nu au masini.

DT: Voi fi avocatul diavolului acum: intr-o perioada de criza economica, in care oricine incearca sa castige ceva in plus, daca e posibil fara efort, administratia si oamenii obisnuiti vor fi, probabil, tentati sa faca acelasi lucru – sa se implice in defrisari ilegale, sa castige un ban usor. Ce spui de asta?

DL: In primul rand, ma intorc la ideea ca democratia este locala, nu nationala. Iar prima aparare a oamenilor, in propriile lor comunitati, este sa stie ca este vorba despre activele lor, nu ale primarului sau ale consiliului local si ca trebuie sa ia masuri. In al doilea rand, sper sa fie lideri in aceasta tara care se pot uita la cifrele pe care le-am dat si sa zica stii ceva, este vorba totusi de venituri suplimentare de 10 miliarde de dolari pe an din impozite. Si nu e doar despre impunerea drepturilor de defrisare, ci de elaborarea unei politici care sa ii incurajeze pe oameni sa prelucreze lemn. In Romania, principala povara tine de resursele naturale. Si e motivul pentru care nu a devenit o tara pana in 1918, care oricum a durat 20 de ani este din nou dat de resursele naturale, de petrol . Si motivul pentru care aceasta este principala problema este ca modelul si reflexul economic este de a fi o colonie, anume de a-i lasa pe oameni sa fure resursele, sa le duca in China, Suedia, Ungaria sau Italia sa le proceseze iar apoi sa le vanda inapoi aici. Este o mentalitate de colonie si un dezstru pentru tara. Sper ca oamenii din Romania aleg lideri. Aveti alegeri in toamna care se traduc in “cum sa devenim altceva decat o colonie”. Economic vorbind.

DT: Unii oameni ar putea raspunde discursului tau referitor la mentalitatea colonialista spunand ca sunt companii americane care vin in Romania pentru a extrage resurse, nu pentru voluntariat sau in scopuri umanitare.

DL: Eu cred cu tarie in afaceri private. Nu cred ca guvernul trebuie sa se implice in prea multe afaceri. Dar ce trebuie sa faca guvernul este sa stabileasca anumite granite. Iar in privinta resurselor naturale trebuie sa se asigure ca sunt vandute la pretul corect. Iar ceea ce dorim, noi, de fapt este ca resursele naturale sa aiba o anumita valoare prin procesarea lor aici, inainte sa paraseasca tara. Se poate acest lucru. Putem face acest lucru partial prin lege, partial prin crearea unor stimulente fiscale pentru companiile romanesti care doresc sa faca afaceri din prelucrarea lemnului, sa congeleze alimente. Treaba guvernului este sa creeze politici. In acest caz, e nevoie sa adaugam valoare resurselor noastre inainte ca ele sa paraseasca tara.

DT: Ce simti ca investitor strain in Romania, simti o revitalizare a economiei romanesti sau ai asteptari negative pentru anii urmatori?

DL: Senzatia mea este una pozitiva. Tot timpul am simtit ca Romania are oportunitati, tara fiind strans legata de UE – orice ar recurge din acest lucru – si devenind o resursa importanta pentru NATO. In primii mei 3-4 ani, cred ca am auzit de 50 de ori intrebarea cand vin americanii. Si m-am intrebat cine a spus aceasta intrebare? Franklin Roosvelt, Harry Truman? Am realizat ca nu a spus nimeni. Doar ca oamenii vedeau cum treceau rusii, germanii, au vazut survoland avioanele americane in timp ce ei erau acolo. Exista parti pozitive….dar nimic nu e garantat. Exista multe institutii straine, precum FMI, Banca Mondiala sau UE, carora le pasa mult de aceasta tara, sunt sute de straini ca mine care iubesc aceasta tara, dar in cele din urma totul tine de romani acum, sa decida ce vor sa faca. Acum doi ani, era un singur membru al Congresului in adunarea electorala („caucus”) romano-americana. Astazi sunt 33, in mare parte ca urmare a scutului antiracheta si alte active militare pe care le luam in considerare spre a le amplasa aici. Ca idee, am fost in Congres de trei ori anul acesta, pentru a vorbi adunarii electorale, pentru ca au auzit de la Mark ca exista un grup de americani – ma numar printre cei 27 de americani – care s-au implicat la baza societatii, urmarind provocarile pe care tinerii romani le intampina cand incep sa faca o afacere. Iar cand ma duc in Congres, intrebarea la care vor sa auda un raspuns este, crezi sau nu, legata de reforma economica.

DT: Serios?

DL: Pentru ca daca nu avem reforma economica si sunt doar 20 de bogatasi care stapanesc media, care controleaza partidele politice, poti deveni urmatoarea Tunisie, urmatoarea Libie. Iar la urma urmei reforma economica inseamna crearea multor intreprinderi mici si mijlocii, care aduc romanilor mult mai multi bani decat munca pentru multinationale, iar avutul se distribuie mai echilibrat…

DT: As spune crearea unui mediu economic echitabil, accesibil pentru toata lumea.

DL: Da. Dar chestiunea aceasta de a usura modul de infiintare a unei afaceri este foarte, foarte importanta. Pentru ca avutia nu se creeaza muncind pentru mari companii. E bine ca IBM sau Ford sau Oracle sunt aici. Dar oamenii care muncesc pentru acele companii nu castiga cu adevarat multi bani. Crearea intreprinderilor mici si mijlocii este cea care duce la cresterea ocuparii fortei de munca in America, Germania sau Japonia. Asta trebuie sa se intample in aceasta tara. Ce se va intampla in Romania? E o perioada interesanta. Pentru ca partidul politic de acum… ati vazut ce s-a intamplat cu leul de cand s-a schimbat guvernul, sunt multi oameni care spun ca exista multe reflexe comuniste sau profund socialiste in acest guvern. Iar noi doi stim ca fiecare partid e format din indivizi. Iar pentru mine nu conteaza cu adevarat cum este partidul, ci ce se intampla cu indivizii. Dar cu tot sprijinul international, cu toti ochii asupra acestei tari, sunt optimist ca se va indrepta in directia cea buna. Dar este multa nesiguranta si urmaresc aceste alegeri cu mare atentie.

DT: As incheia interviul, Don, cu o intrebare despre o situatie foarte nesigura, legata de presedintele Traian Basescu. Stiu ca nu iti prea place sa vorbesti despre chestiuni politice interne, dar te intreb: crezi ca va fi suspendat sau nu?

DL: Nici nu stiam ca se pune problema. Nu ma implic politic. Dar, avand in vedere ca am petrecut timp in Washington, presedintele Basescu este vazut ca o persoana care a vrut sa schimbe multe dintre practicile de coruptie din aceasta tara. Deci daca e dat afara, situatia ar ridica multe semne de intrebare in privinta Romaniei ca stat de drept. Asta e tot ce stiu. Nu stiam nici ca se pune problema.