Adriean Videanu: PDL va fi primul partid care va anunta rezultatele alegerilor locale, numaratoarea noastra paralela a fost intotdeauna confirmata de BEC
Democrat-liberalul Adriean Videanu a anuntat duminica seara, intr-o declaratie de presa sustinuta cu cateva minute inainte de anuntarea exit-pollurilor, ca PDL va fi primul partid care va anunta rezultatul alegerilor locale, dupa numaratoarea paralela.
„In primul rand vreau sa va fac o invitatie dvs presei sa fiti alturi de mine, asa cum ati fost la ultimele trei runde de alegeri, anuntandu-va ca PDL va fi primul partid din Romania care anunta rezultatul alegerilor. Numararea paralela, care a fost de fiecare data confirmata de rezultatele BEC, noi v-am dat-o in seara alegerilor, iar in aceasta seara, din doua in doua ore sau la intervale la care vom avea rezultate relevante pe masura ce vom centraliza datele, impreuna cu dvs sper ca in aceasta noapte spre dimineata sa avem rezultatele finale ale alegerilor locale din aceasta zi”, a aratat Videanu.
„Va reamintesc tuturor faptul ca rezultatele noastre, spre deosebire de exit-poll-uri, care atat in 2008 cat si in 2009 au gresit rezultatele – mai mult decat atat, unii chiar s-au grabit sa desfaca sampanii pe baza acestor rezultatelor-, de data aceasta noi vom fi cei care vom prezenta rezultatele alegerilor din toate localitatile tarii”, a mai spus Videanu.