Sari direct la conținut

Politic Show: Harta schimbarilor. PDL pierde sefi de CJ in favoarea USL, iar USL pierde in fata independentilor; Ministrul Transporturilor a confundat-o pe Rovana Plumb cu Sulfina Barbu; Sondaj GEOPOL: USL va castiga in Capitala. Vezi ce scor va face Partidul Poporului Dan Diaconescu

HotNews.ro
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto
POLITIC SHOW, Foto: Colaj foto

Ministrul Transporturilor a confundat-o pe Rovana Plumb cu Sulfina Barbu. Ministrii USL tot nu s-au obisnuit cu ideea ca sunt la guvernare. Daca ministrul Agriculturii credea, saptamana trecuta, ca trebuie sa darame „guvernarea mincinoasa”, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, inca mai traieste cu impresia ca la Mediu este Sulfina Barbu. Liberalul Ovidiu Silaghi se afla la Alba si raspundea la intrebarea unui jurnalist despre avizul de mediu al drumului Transalpina, cand a spus ca a avut discutii cu ministrul Mediului, „cu Sulfina Barbu”, despre aceasta problema. „Nu sunt mari probleme, deja discutia am avut-o cu ministrul Mediului si problema va fi rezolvata. Cu Sulfina Barbu, intamplator sta langa mine la sedintele de Guvern, asa ca avem timp sa dezbatem problemele cu care ne confruntam”, a spus Silaghi, scrie EVZ.

Harta schimbarilor. PDL pierde sefi de CJ in favoarea USL, iar USL pierde in fata independentilor. Reprezentantii USL spun ca vor castiga detasat alegerile locale. La randul lor, democrat-liberalii spun ca-si vor pastra principalele primarii si consilii judetene. Cine va avea dreptate vom vedea pe 11 iunie, cand vor aparea primele rezultate partiale. Pana atunci insa, dupa cum arata sondajele, sunt sanse mari sa se produca schimbari in vreo zece judete, iar in altele batalia este deosebit de stransa. In contrapartida, in doua judete (Ialomita si Vrancea), actualii presedinti, social-democratii Vasile Silvian Ciuperca si Marian Oprisan, nu au practic contracandidat (dupa ce PDL a esuat in a-si impune reprezentanti in cursa electorala). Sefia CJ Arad pare sa fie pierduta pentru democrat-liberali, in conditiile in care actualul presedinte, ex-senatorul Nicolae Iotcu, este plasat cu aproape zece procente in spatele liberalului Ioan Cristina. Ca si pierdut pentru PDL este si CJ Bistrita-Nasaud. In urma scandalului in care a fost implicat Liviu Rusu (unul dintre apropiatii secretarului general al PDL, Ioan Oltean) si a acuzatiilor de luare de mita si de fals in declaratii, PDL l-a desemnat candidat pe Vasile Bors. Potrivit celor mai recente sondaje, acesta nu reuseste insa sa adune decat o treime din voturile stranse de candidatul USL, deputatul PSD Emil Radu Moldovan, anunta Romania Libera.

Sfintele alegeri si preacucernicii candidati. Si la aceste alegeri locale, politicienii se folosesc de imaginea Bisericii, iar preotii de la mai multe culte din Romania profita de moment ca sa-si rezolve propriile interese. La vizita premierului Victor Ponta la Iasi pentru inaugurarea proiectului Palas, preotul Florin Chirila a fost surprins de o televiziune declarand ca munceste pentru ca primarul (Gheorghe Nichita, PSD) sa „iasa cu majoritate”. Dupa ce imaginile au facut turul de onoare al mass-media, Mitropolia Moldovei si Bucovinei a emis un comunicat in care sustine ca afirmatia preotului a fost o gluma. Implicarea oamenilor bisericilor in campania electorala din acest an nu este nici pe departe o gluma, iar dovada stau albumele, afisele, protocoalele si predicile in care cultele din Romania fac politica, informeaza Adevarul.

Partidul-stat: Mazare scapa de-o afacere murdara. Radu Mazare si-a pus propriul subaltern director la Inspectoratul in Constructii, imediat ce se declansase o ancheta despre trei turnuri construite la Mamaia. Partidul e in toate ce sunt! La Constanta, directorul regional al Inspectoratului in Constructii a fost schimbat fulgerator dupa ce si-a permis sa verifice doua autorizatii de constructie emise de primarul PSD Radu Mazare. Joi si vineri, 17-18 mai, a trimis doi inspectori la Primaria Constanta, iar luni, pe 21, directorul Petrisor Cruceanu a fost demis prin ordin de la Bucuresti. De cine credeti? De celebrul Aurel Grajdan. Dupa un interimat de 3 zile al altei persoane, la sefia ISC Constanta a aterizat chiar seful de la Disciplina in Constructii din Primaria lui Mazare, Dayan Fetislam, adica cel care, cu o saptamana inainte, era vizat de controlul Inspectiei in Constructii. Nimic nu se compara cu eficienta edilului Radu Mazare, scrie EVZ.

Sondaj GEOPOL: USL va castiga in Capitala. Vezi ce scor va face Partidul Poporului Dan Diaconescu. Uniunea Social Liberala conduce in preferintele electoratului in Capitala, potrivit unui sondaj CURS, realizat la comanda Realitatea TV si GeoPOL. Pe locurile urmatoare se claseaza PDL si Partidul Poporului Dan Diaconescu. Sondajul arata ca 60% dintre bucuresteni ar vota reprezentantii USL pentru Consiliul General al Capitalei, in timp de 20 de procente sustin candidatii PDL. Pentru PP-DD ar vota 8% dintre cei intervievati, iar pentru Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei 4 procente. Cea mai mare diferenta dintre USL si PDL este la sectorul 4. Uniunea Social Liberala ar obtine 70% dintre voturi, in timp ce PDL numai 14 procente. La sectorul 1, candidatii USL ar obtine 63 de procente, iar 21 % ar vota pentru PDL. Aproape aceeasi situatie si in sectorul 3, unde USL ar strange peste 60% dintre voturile cetatenilor, iar PDL 24 de procente, anunta Romania Libera.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro