Sari direct la conținut

Sulfina Barbu: Colegii de la USL vor modificarea legii electorale pentru a desfiinta PDL

HotNews.ro

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat joi pentru Mediafax ca „adevaratul motiv pentru care USL, de cand a venit la putere, doreste modificarea legii electorale este desfiintarea PDL”. Sulfina Barbu a precizat ca reprezentantii USL nu vor reusi acest lucru, „cum n-a reusit nici Adrian Nastase, in 2003”. Reprezentantii PDL i-au acuzat pe reprezentantii USL si joi, la dezbaterea „Votul este totul? Reforma electorala intre recomandarile internationale si imperativul politic”, ca doresc modificarea legii electorale pentru a desfiinta PDL.

Deputatul PDL a precizat ca a participat joi, impreuna cu Mihai Voicu de la PNL, la o dezbatere la care acesta a spus ca modificarea Legii electorale va avea ca si consecinta neintrarea PDL in Parlament. „Crin Antonescu a spus cu cateva luni in urma ca isi doreste desfiintarea PDL. Crin Antonescu i-a convins pe colegii de la USL sa vina cu modificarea legii electorale in scopul desfiintarii PDL. Ii asigur ca nu vor reusi, cum n-a reusit nici Adrian Nastase in 2003”, a precizat Sulfina Barbu.

In dezbaterea de joi, ce a avut drept subiect legea electorala, preprezentantii Puterii si cei ai Opozitiei au avut un schimb de replici care a inceput dupa ce presedintele ProDemocratia, Cristian Parvulescu, si-a declarat convingerea ca noua lege privind alegerile parlamentare, propusa de USL, va fi declarata neconstitutionala de CC.

„Am convingerea aproape ferma ca sistemul va fi respins de Curtea Constitutionala, pentru ca exista argumente puternice din punctul acesta de vedere. […] E un risc pe care si-l asuma, pana la urma, USL”, a spus Cristian Parvulescu.

Deputatul PNL Mihai Voicu a sustinut, in replica, ca in cazul in care se va ajunge la o decizie de neconstitutionalitate, acesta nu se va va baza pe argumente, „pentru ca acest sistem nu are legatura cu USL, acest sistem are legatura cu PDL, (n.r. cu) disparitia din Parlament a acestui partid sau cvasi-disparitia din Parlament a acestui partid”.

Deputatul PDL Sever Voinescu a raspuns: „sa inteleg ca de asta l-ati facut (n.r. proiectul)? N-o sa se intample, stati linistit”, la care deputatul PNL Mihai Voicu a explicat ca, daca se va ajunge la o respingere din partea CC, „nu se va ajunge pentru ca exista argumente ci pentru ca exista panica”.

Vicepresedintele PDL Sulfina Barbu a declarat, referitor la declaratia lui Voicu, ca aceasta arata faptul ca presedintele PNL, Crin Antonescu, care isi doreste destructurarea si disparitia PDL, i-a convins de acest lucru si pe liberali si pe colegii de la PSD.

Anterior, copresedintele USL Victor Ponta declarase ca proiectul de legii electorale propus de USL trebuie sa fie adoptat pentru ca Romania are nevoie de majoritati stabile si ca majoritatile instabile au dus inclusiv la schimbarea de guvern din Romania. Victor Ponta a respins acuzatiile potrivit carora USL face aceasta lege ca sa castige alegerile.

„Eu nu stiu care va fi rezultatul in noiembrie. Poate USL va scadea. Nu poti sa adopti o lege pe baza de sondaje de opinie, sa spui sa nu adoptam legea pentru ca o sa aiba USL foarte mult. Poate o sa aiba mai putin. Poate o sa aiba un alt partid foarte mult”, a spus Victor Ponta.

Victor Ponta a precizat joi ca propunerea legislativa a USL privind alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului nu reprezinta o „reforma” a sistemului electoral, ci doar o „modificare” a legii electorale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro