Sari direct la conținut

Stomatoloagă din Craiova, reținută pentru decontarea unor servicii medicale fictive

HotNews.ro
Cabinet stomatologic, Foto: GOMBERT, SIGRID / Sciencephoto / Profimedia
Cabinet stomatologic, Foto: GOMBERT, SIGRID / Sciencephoto / Profimedia

​O femeie de 33 de ani din Craiova a fost reţinută de poliţişti pentru înşelăciune, fals şi uz de fals, aceasta fiind acuzată că, în calitate de medic stomatolog, ar fi decontat de la Casa de Asigurări de Sănătate Dolj servicii medicale fictive, creând un prejudiciu de peste 98.000 de lei, relatează Agerpres.

„Din cercetările efectuate a rezultat că în perioada mai 2022 – februarie 2023, femeia de 33 de ani, în calitate de medic stomatolog, prin completarea şi depunerea unor înscrisuri nereale, ar fi indus şi menţinut în eroare reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Dolj, solicitând şi decontând servicii medicale stomatologice fictive acordate unor pacienţi, inclusiv minori, fapt ce ar fi avut ca urmare obţinerea unui folos patrimonial injust. Prejudiciul cauzat Casei de Asigurări de Sănătate Dolj este de peste 98.000 lei. În baza probatoriului administrat, femeia a fost reţinută de poliţişti, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, arată IPJ Dolj.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au efectuat, luni, şase percheziţii domiciliare, în municipiul Craiova şi comuna Radovan, atât la domiciliul unor cadre medicale, cât şi la sediul cabinetelor medicale în care aceştia asigură asistenţă medicală de specialitate, într-un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals.

În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate înscrisuri şi medii de stocare, ce constituie mijloace de probă.

Persoana reţinută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea luării unei măsuri preventive. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro