Sari direct la conținut

Senatul a aprobat dezbaterea in procedura de urgenta a proiectului USL privind sistemul uninominal pur

HotNews.ro

Plenul Senatului a aprobat luni, dezbaterea in procedura de urgenta a proiectului de lege privind sistemul uninominal pur, depus la Senat de reprezentantii USL, informeaza Agerpres. Procedura de urgenta a fost aprobata cu 65 de voturi pentru, 35 de voturi impotriva si patru abtineri.

„Am initiat, impreuna cu Victor Ponta, acest proiect de lege. Motivele pentru urgentarea procedurii de dezbatere tin de calendarul electoral al acestui an. Ca atare, mentin solicitarea pentru procedura de urgenta”, a precizat presedintele PNL, Crin Antonescu, dupa ce, intr-o prima faza, solicitarea USL nu fusese aprobata.

Senatorii USL au solicitat reluarea votului, invocand faptul ca presedintele Senatului, Vasile Blaga, nu a precizat initiatorul proiectului de lege. Presedintele Senatului a precizat, la randul sau, ca acest proiect de lege nu este unul nou, el fiind depus la Camera Deputatilor.

„Inainte de a supune votului aceasta propunere, pe care eu o votez, doresc sa spun ca dorim cu orice pret sa dezbatem public pe orice tema. Si va aduc aminte ca dvs., si eu nu m-am opus, ati avut ideea constituirii comisiei mixte Camera-Senat pentru a pune la punct intregul pachet privind legislatia electorala. Mai mult, acest proiect nu este unul nou, ci e cel care e blocat in Camera si e adus in Senat. E exact acelasi. Astazi, acum o ora, in Birourile Permanente reunite s-a aprobat modificarea de la 15 mai la 30 aprilie a termenului de depunere a raportului de catre comisie. Toate partidele parlamentare au votat, in unanimitate, in Birourile Permanente acest lucru. Eu nu mai inteleg nimic”, a declarat Vasile Blaga, citat de agentia de presa.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro