De ce s-a dublat numarul vizelor de resedinta eliberate in trimestrul I din 2012. Miscare in scop electoral sau din ratiuni practice?
In primul trimestru din 2012 au fost inregistrate in toata tara un numar de 76.420 vize de resedinta, cu 28.600 mai multe fata de aceeasi perioada din 2011. Din relatarile jurnalistice rezulta ca exista doua explicatii: vize de resedinta pentru inscrierea in clasa I/clasa pregatitoare si vize in scopuri electorale. Desi 28.600 de vize nu inseamna prea mult raportat la numarul total de votanti, vizele de resedinta conteaza in mediul rural. “Cateva zeci sau cateva sute de voturi in plus conteaza in mediul rural si pot face diferenta”, sustine Cristian Pirvulescu de la Asociatia Pro Democratia.
- Vezi in articol cateva cazuri de comune unde numarul de vize de resedinta a crescut semnificativ in primul trimestru din 2012.
- Vezi si cate vize de resedinta s-au eliberat in judetul tau
- Ministrul de Interne: Vom descuraja eventualele tentative de vot ilegal. Vrem ca 10 iunie sa fie o zi corecta
In trimestrul I 2012, fata de aceeasi perioada a anului 2011, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a inregistrat o crestere a numarului de vize de resedinta cu 28.600 de vize acordate. In perioada ianuarie-februarie-martie 2011 au fost inregistrate 47.820 vize de resedinta.
In aceeasi perioada a anului 2012 au fost eliberate 76.420 vize de resedinta.
In luna martie 2012 au fost acordate 34.957 vize de resedinta, cu 18.130 mai multe fata de martie 2011 cand au fost eliberate 16.827.
Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a transmis la solicitarea HotNews.ro si o statistica detaliata pe judete cu numarul de vize de resedinta eliberate in 2011 si 2012 in primul trimestru. Din statistica reiese ca in cateva judete s-au inregistrat diferente semnificative intre numarul de vize eliberate in 2011 fata de 2012, in special in luna martie. Vezi mai jos cateva exemple si consulta lista integrala transmisa de autoritati:
- Bucuresti martie 2011 – 2334 vize/martie 2012 – 5736 vize
- Bihor martie 2011- 540 vize/martie 2012- 1.007 vize
- Brasov martie 2011 – 612 vize/martie 2012 – 1.115 vize
- Cluj martie 2011 – 1.134 vize/martie 2012 – 2.775 vize
- Caras-Severin martie 2011- 232 vize/martie 2012 – 923 vize
- Dolj martie 2011 – 354 vize/martie 2012 – 1.580 vize
- Giurgiu martie 2011 – 133 vize/martie 2012 – 1.386 vize
- Ilfov martie 2011- 210 vize/martie 2012 – 1.070 vize
- Mehedinti martie 2011- 257 vize/martie 2012 – 1.203 vize
- Timis martie 2011- 1.169 vize/martie 2012 – 2.568 vize
Vezi mai jos lista completa
Click aici pentru a vizualiza documentul
var docstoc_docid=”119424882″;var docstoc_title=”Raspuns 544 HotNews”;var docstoc_urltitle=”Raspuns 544 HotNews”;
Viza de resedinta (viza de flotant) se obtine in baza unei solicitari depuse la Serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor din localitatea unde solicita sa i se acorde resedinta. Citeste aici procedura integrala pentru obtinerea vizei de resedinta.
Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a precizat ca legislatia nu prevede ca cetatenii care solicita viza de resedinta sa mentioneze pentru ce solicita resedinta. Vezi mai jos explicatiile transmise de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date:
- „Cetăţenii români au dreptul să-şi stabilească sau să îşi schimbe, în mod liber, domiciliul ori reşedinţa, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege şi nu pot avea în acelaşi timp decât un singur domiciliu şi/sau o singură reşedinţă; în cazul în care aceştia deţin mai multe locuinţe, îşi pot stabili domiciliul sau reşedinţa în oricare dintre ele.
- Depunerea cererii pentru înscrierea în actul de identitate a menţiunii privind stabilirea reşedinţei nu este condiţionată de precizarea, de către cetăţeni, a motivului pentru care solicită stabilirea reşedinţei la o adresă.”
Explicatia 1: vize de resedinta pentru inscrierea in clasa I
Una din explicatiile cresterii numarului de vize de resedinta poate fi si faptul ca anul acesta multi parinti au solicitat acest document pentru a-si inscrie copiii in clasa I sau clasa pregatitoare. Presa a relatat ca, desi Ministerul Educatiei a anuntat ca scolarizarea cu prioritate a elevilor in scolile de circumscriptie este prevazuta in legislatie inca din 2005 si ca metodologia nu aduce ceva nou in acest sens, de teama de a nu indeplini criteriile din a doua etapa, mai multi parinti sustin ca si-au facut viza de resedinta cu care au atestat la inscriere faptul ca se afla in curcumscriptia scolii pe care o doreau.
Vezi situatia din Bucuresti unde in martie au fost inregistrate 5.736 vize fata de 2.334 vize eliberate in 2011. Aceeasi situatie s-a inregistrat si la Cluj unde in martie cand s-au operat inscrierile si s-a inregistrat o dublare a numarului de vize eliberate.
Explicatia 2: vize de resedinta pentru alegerile locale
Presa, in special publicatiile locale, au relatat despre cazuri punctuale in care in comune au fost inregistrate cresteri semnificative ale vizelor de resedinta. Gazeta de Sud a relatat in martie ca in comuna Perisor (populatie: 1.800 persoane) in perioada ianuarie-martie au foste eliberate 237 de vize de resedinta, toate fiind solicitate de cetateni din municipiul Craiova. Publicatia a dezvaluit ca la o singura adresa au fost inregistrate 9 persoane care in realitate nu locuiau acolo. Citeste povestea vizelor din Perisor. In Dolj in martie 2011 s-au eliberat 354 vize iar in martie 2012 – 1.580 vize.
O situatie similara a fost inregistrata in comuna Rogova din Mehedinti. In Mehedinti, in martie 2012, s-au inregistrat 1.203 vize de resedinta fata de 257 in martie 2011.
Tot in martie, in comuna Iepuresti, s-a inregistrat un scandal intre primarul comunei si un contracandidat. Primarul comunei Iepureşti din judeţul Giurgiu, Gheorghe Păunescu (PSD), a fost bătut de contracandidatul său la alegerile locale care vor avea loc în luna iunie, Costin Ceauşu (PDL) care l-a acuzat pe primar ca ar fi adus 200 de persoane din Bucuresti pentru a le face vize de resedinta. Citeste detaliile scandalului
In judetul Giurgiu, numarul de vize eliberate in martie 2012 a crescut fata de martie 2011 cu 1.253 acte de rezidenta acordate. In 2011 au fot eliberate in martie 133 vize, iar in martie 2012 au fost eliberate 1.386 vize.
Potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), persoanele care au solicitat viză de resedinta cu cel puţin trei luni înaintea alegerilor locale vor putea vota în localitatea în care şi-au stabilit noul domiciliu, conform Legii nr. 67 din 25 martie 2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Astfel ca vor putea vota doar cei care au obtinut viza de resedinta pana pe data de 9 martie.
Cristian Pirvulescu presedintele Asociatiei Pro Democratia spune ca in general vizele de resedinta conteaza in calculul electoral in mediul rural. „In mediul rural diferentele dintre candidati sunt mici. Cateva zeci sau sute de voturi pot face diferenta. In general vorbim de localitati cu 4.000 de persoane, multi sunt plecati in strainatate, deci nu voteaza. Daca punem si un procent de prezenta la vot de 50% avem 2.000 de votanti care se impart intre cativa candidati. In aceste conditii cateva zeci de voturi pot duce la castigarea primariei”, este de parere Cristian Pirvulescu. Reprezentantul Pro Democratia sustine ca MAI ar trebui sa analizeze mai atent fenomenul vizelor de resedinta si sa faca verificari acolo unde sunt semne de intrebare.
Cristian Pirvulescu a explicat ca, in 2008, intr-o comuna din Giurgiu, PDL a contestat algerile pentru primarie tocmai pe motiv ca in acea comuna ar fi fost inregistrat un numar mare de vize de resedinta chiar inainte de alegeri. In schimb, la Stefanesti in 2008 cei care votau pe baza vizelor de resedinta erau verificati de simpatizantii unuia din candidati daca intr-adevar locuiesc in localitate.
De altfel, in 2008, Biroul Electoral Central a invalidat alegerile de la Stefanesti tocmai pe motiv ca mai multe persoane au votat pe listele suplimentare si presa a aratat ca ar fi fost eliberate inainte de ziua votului nu mai putin de 600 de vize de resedinta. Vezi aici povestea de la Stefanesti.
Asociatia Pro Democratia a creat site-ul alegericorecte.ro unde exista o harta cu neregulile semnalate de presa sau de utilizatori privind alegerile din acest an. alegericorecte.ro.