Un solist al Operei Maghiare din Cluj a fost gasit injunghiat in locuinta sa. Prima ipoteza este sinuciderea
Szilard Sziklavari, solist al Operei Maghiare din Cluj, a murit, luni, la spital, dupa ce fusese gasit injunghiat in baia din locuinta sa, politistii afirmand ca este vorba, cel mai probabil, despre o sinucidere, anunta Mediafax. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Cluj, Anca Sidonia Purdea, a declarat ca Szilard Sziklavari, in varsta de 31 de ani, solist al Operei Maghiare din Cluj, a fost gasit injughiat in baia locuintei sale, duminica seara.
Potrivit sursei citate, prietena barbatului a sunat la numarul de urgenta 112, iar acesta a fost transportat de un echipaj SMURD la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, unde luni medicii l-au supus la doua interventii chirurgicale, insa solistul a murit in urma ranilor suferite.
Politistii sustin ca barbatul si-a aplicat o lovitura de cutit in zona inimii, dar cercetarile continua pentru a se stabili cu exactitate cauza mortii.