Kelemen Hunor, despre referendum simultan cu localele: Absolut irealizabila o astfel de initiativa
Presedintele UDMR Kelemen Hunor considera drept irealizabila propunerea PDL referitoare la organizarea odata cu alegerile locale si a unui referendum pentru validarea modificarilor aduse Legii fundamentale, astfel incat scrutinul din toamna sa se desfasoare pentru un Parlament unicameral cu 300 de alesi.
„Probabil ca domnul Boc a si spus cum va face acest lucru, ca eu nu vad cum se poate realiza. Deocamdata nici macar sa faci raportul nu ai cvorum in comisiile juridice. Daca facem abstractie de tot ce s-a facut pana acum si nu lucram in comisia speciala de modificare a Constitutiei, ci incercam sa scoatem ceva prin Comisia juridica, care, din punctul nostru de vedere, nu prea se sustine, oricum nu ai doua treimi, nici nu suntem capabili sa ne adunam pentru vot final, nu ca sa facem un raport de amendare a Constitutiei, un proiect care dupa acea sa fie votat in plenul celor doua Camere si sa fie trimis la referendum. Astazi suntem in a doua parte a lunii martie si in 10 iunie sunt alegeri. Deci, absolut irealizabila o astfel de initiativa, dar eu nu stiu pe ce se bazeaza cel care spune acest lucru, daca nu se gandeste doar la o campanie electorala”, a declarat luni, pentru Agerpres, liderul UDMR.
El a precizat ca nu s-a discutat acest subiect in coalitie, reiterand ca UDMR nu vede ca fiind fezabila o astfel de initiativa.
Presedintele PDL, Emil Boc, a cerut luni Opozitiei sa participe la dezbaterile privind revizuirea Constitutiei, el afirmand ca obiectivul principal al democrat-liberalilor este de a organiza odata cu alegerile locale si un referendum pentru validarea modificarilor aduse Legii fundamentale, astfel incat scrutinul din toamna sa se desfasoare pentru un Parlament unicameral cu 300 de alesi.
„PDL solicita tuturor partidelor parlamentare sa vina pentru a pune in aplicare vointa romanilor de la referendum pentru a ajunge la 300 de parlamentari si Parlament unicameral. (…) Obiectivul nostru este ca la alegerile locale sa avem si referendum pentru revizuirea Constitutiei, astfel incat in toamna sa putem organiza alegeri pe baza Parlamentului unicameral cu 300 de parlamentari. (…) E firesc pentru ca potrivit Constitutiei revizuirea este definitiva numai prin aprobarea ei prin referendum. E normal, daca ai alegeri locale in 10 iunie sa fructifici acea ocazie pentru a putea organiza si referendum pentru a trece la Parlament unicameral si 300 de parlamentari, prevederile care vizeaza limitarea deficitului datoriei publice, a confiscarii averilor pentru acte si fapte de coruptie. Lucruri pe care le avem in propunerea de revizuire a Constitutiei”, a declarat liderul PDL.