Politic Show: Reactia lui Ion Iliescu dupa ce Traian Basescu a dezvaluit ca i-a propus lui Victor Ponta functia de premier; Titus Corlatean: Paritatea PSD-PNL se rediscuta dupa locale; Liderii USL s-au inteles. Mocanu nu pricepe; Parlamentul, asediat de partide ciudate
Liderii USL s-au inteles. Mocanu nu pricepe! La nivel central, USL a stabilit ca liberalul Cristian Bigiu va candida pentru sefia Consiliului Judetean. PSD-istul Victor Mocanu va merge ca independent. La Bucuresti, Victor Ponta si Crin Antonescu urmeaza sa anunte, astazi, incheierea negocierilor in toate judetele pentru alegerile locale din 10 iunie. Desi la Buzau, in weekend, presedintele PSD, Constantin Boscodeala, le-a pregatit o surpriza, anuntand, contrar deciziei de la Centru, ca in cursa pentru sefia Consiliului Judetean Buzau va intra actualul presedinte, Victor Mocanu (PSD) din postura de independent, dar sustinut de 150 de reprezentanti social-democrati. Asta in timp ce, protocolul USL prevede ca la presedintia CJ va fi sustinut senatorul PNL, Cristian Bigiu, iar la primaria orasului actualul edil, Constantin Boscodeala. „Am considerat USL o constructie serioasa. Astept ca astazi sa se faca comunicarea oficiala (…) Este imposibil sa mergi in fata electoratului sa ceri sa voteze la primarie cu PSD, la consiliul local tot cu PSD, la consiliul judetean cu USL, iar la sefia CJ cu un independent. Nu este posibil!”, a declarat, la randul sau, Cristian Bigiu, care se bazeaza pe electoratul USL in batalia locala ce ar urma, daca el va intra in cursa impotriva vointei lui Boscodeala, scrie EVZ.
Reactia lui Ion Iliescu dupa ce Traian Basescu a dezvaluit ca i-a propus lui Victor Ponta functia de premier. Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat pentru gandul ca „Traian Basescu fabuleaza atunci cand sustine ca i-ar fi propus, in mod serios, lui Victor Ponta sa preia functia de premier”. „N-am avut discutii cu Ponta pe aceasta tema, el nu ne-a spus nimic, insa ceea ce sustine presedintele este in totala discordanta cu propriile lui afirmatii – anume ca nu va propune un premier din partea USL, indiferent de procentul obtinut in alegeri. El interpreteaza mecanic Constitutia si sustine ca va invita la Cotroceni liderii partidelor si nu pe cei ai unei aliante”, a comentat Iliescu declaratia presedintelui Traian Basescu facuta in aceasta seara la o emisiune la postul B1. Potrivit acestei declaratii, Traian Basescu i-ar fi propus lui Victor Ponta, in cadrul intalnirii pe care a avut-o cu liderii opozitiei, la Cotroceni, sa preia functia de prim-ministru, anunta Gandul.
Parlamentul, asediat de partide ciudate. Dan Diaconescu creste in sondaje atacand PDL si PSD, iar Corneliu Vadim Tudor s-a aliat cu Gigi Becali dupa ce a ajuns sub pragul electoral. Nemultumirea alegatorilor fata de partidele traditionale alimenteaza bazinul electoral al formatiunilor care si-au creat imaginea de contestari ai sistemului. Potrivit ultimului sondaj IMAS, realizat, in luna februarie, la comanda ziarului „Adevarul”, 81,6% din cei intervievati afirmau ca Romania merge intr-o directie gresita, iar 34,9% fie nu s-ar prezenta la vot, fie nu stiu inca daca se vor prezenta la urne. In aceste conditii, nu este surprinzator succesul din sondaje inregistrat de Partidul Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD), cotat cu 17,4%. Cota de popularitate a lui Dan Diaconescu a crescut tocmai atunci cand acesta a avut posibilitatea sa pozeze in „victima”. La arestarea lui Dan Diaconescu, in vara anului 2010, formatiunea sa era cotata cu aproape 20%, cu toate ca nu era inscrisa la tribunal. Dar intreaga desfasurare a evenimentelor a fost incarcata de dezvaluirile „senzationale” ale lui Dan Diaconescu, menite sa mearga la sufletul romanului. De exemplu, cea potrivit careia Dan Diaconescu a fost arestat la comanda lui Traian Basescu, cel pe care il sprijinise in campania electorala, informeaza Adevarul.
Titus Corlatean: Paritatea PSD-PNL se rediscuta dupa locale. Senatorul PSD Titus Corlatean arunca in aer principiul paritatii in baza caruia PSD si PNL ar fi urmat sa-si imparta in mod egal viitoarele fotolii parlamentare, considerand ca delimitarea candidaturilor pentru alegerile generale va trebui sa tina cont de rezultatele scrutinului local pentru ca „numarul deputatilor si senatorilor este mai mare in cazul PSD”, iar „bazinul electoral este, traditional vorbind, mai mare decat al PNL”. In acelasi timp, vicepresedintele PSD sustine ca social-democratii se gandesc sa atraga maghiari inclusiv in structurile de conducere ale partidului, fiindca Romania s-a dezvoltat suficient si nu mai are nevoie de un partid etnic. Din punctul sau de vedere, UDMR nici nu va mai fi in viitor formatiune parlamentara. Integral in Romania Libera.
Cristian Preda: PNL si PSD vor sa ramana libere si dupa alegeri. PSD si PNL vor sa-si mentina libertatea de a face intelegeri dupa alegerile locale, motiv pentru care nu vor introduce in statutele lor interdictia de colaborare cu PDL, scrie pe blog Cristian Preda. „Nici PNL, nici PSD nu vor introduce in statutele lor politice interdictia de a colabora cu PDL dupa alegeri. Anuntul trebuie citit luand in seama prevederile Protocolului USL. Acesta contine, ce-i drept, la punctul 8.9. propozitia: „este interzisa negocierea cu PDL pentru formarea majoritatii parlamentare”. Atat si nimic in plus. Pe de alta parte, acelasi Protocol nu prevede formarea unui singur grup parlamentar, al USL, ci sugereaza ca PSD si, respectiv PNL+PC vor avea fiecare cate un grup, acestea urmand sa colaboreze”, arata Cristian Preda. Acesta subliniaza si „insistenta” cu care PNL si PSD au subliniat ca nu e nevoie ca interdictia colaborarii cu PDL sa fie explicit indicata in actele fundamentale, anunta EVZ.
Efectul Targu Mures in PDL: „UDMR ne-a pus cu spatele la zid. Vom avea o problema mare in Ardeal”. Dupa o negociere cu demisiile pe masa, UDMR a obtinut de la PDL infiintarea prin hotarare de guvern, a unei Facultati de Medicina si Farmacie la UMF Targu Mures, in care 338 de locuri sunt rezervate specializarilor predate in limba maghiara, 50 sunt prevazute pentru la medicina in limba engleza si 12 pentru specializarea moase, cu predare in limba romana. Un compromis, spun liderii UDMR, un santaj, reclama parlamentarii PDL de Mures. Hotararea de guvern care prevede infiintarea unei noi facultati in cadrul UMF Targu Mures a trecut, marti, in prima lectura de executiv si a fost pusa pentru zece zile in dezbatere publica. „Solutia tehnica”, asa cum premierul Mihai Razvan Ungureanu a numit-o, reprezinta o completare a unui HG de anul trecut privind specializarile, organizarea si numarul de scolarizare prevazut pentru institutiile de invatamant superior, informeaza Gandul.