Sari direct la conținut

Hidroelectrica nu renunta la situatia de forta majora

HotNews.ro

Hidroelectrica prelungeste situatia de forta majora invocand o reducere a productiei energiei electrice cu 40% din cauza debitelor scazute ale apelor. „Deficitele hidrologice inregistrate in primele doua luni ale anului, atat pe Dunare cat si pe raurile interioare amenajate hidroenergetic, au impus prelungirea, si pentru aceasta perioada, a situatiei de forta majora declarata de catre Hidroelectrica la data de 30 septembrie 2011”, sustine Hidroelectrica. Potrivit acesteia, debitele se vor mentine la valori sub media anuala si in lunile martie-mai.

„Fata de valorile medii multianuale, hidraulicitatea medie inregistrata pe fluviul Dunarea, in ianuarie si februarie 2012, a avut valori cuprinse intre 50%, respectiv 65%, iar pe raurile interioare au fost inregistrate valori medii cuprinse intre 14% si 69%”, informeaza Hidroelectrica. Potrivit companiei, situatia creata a determinat o reducere medie de circa 40% a productiei de energie electrica in aceasta perioada, comparativ cu valoarea productiei medii multianuale.

„Prognoza debitelor medii lunare si sezoniere in regim natural realizata de catre INHGA, se mentine la valori aflate sub media multianuala si pentru intervalul martie-mai 2012, situatie care va influenta in continuare productia de energie electrica din surse hidro”, mai arata Hidroelectrica.

Debitele afluente foarte scazute au influentat cantitatile de energie produse de catre Hidroelectrica, care s-au diminuat proportional cu diminuarea aportului in amenajari.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro