Sari direct la conținut

O companie japoneză a deschis o fabrică de componente pentru motoare auto în Serbia. Investiția va ajunge la 1,5 miliarde euro

HotNews.ro
Logo Nidec, Foto: Shutterstock
Logo Nidec, Foto: Shutterstock

O companie japoneză numită Nidec a deschis o fabrică în Serbia, investiția fiind una dintre cele mai mari din istoria țării vecine. O primă etapă a fost finalizată, iar întreg proiectul este de 1,5 miliarde euro și vor fi create 1.000 de locuri de muncă.

Fabrica a fost construită la Novi Sad, la 90 km de Belgrad.

Compania Nidec Corporation a anunțat în toamna lui 2020 că va deschide o fabrică în Serbia, iar construcția a început la final de 2021. Acum, fabrica a fost inaugurată oficial, sunt 200 de angajați și investiția este mare, fiindcă va fi deschis și un centru de cercetare- dezvoltare. Unitatea se întinde pe 60.000 mp.

Fabrica produce invertoare auto și unități de comandă a motorului.

Nidec este unul dintre cei mai mari producători mondiali de motoare auto și de componente pentru acestea.

Surse: seenews.com, B92

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro