Sari direct la conținut

Populatia Capitalei a scazut intre 2002-2011 cu circa 300.000 de persoane. Motivele: plecarile la studii, stabilirea in zone peri-urbane si refuzul celor recenzati de a furniza informatii

HotNews.ro

„Populatia Bucurestiului este de 1.678.000 de locuitori. Populatia Bucurestiului, o spun fara ezitare, ne preocupa cel mai mult. De la 1,9 milioane, cati erau inregistrati la recensamantul din 2002, numarul bucurestenilor a scazut cu aproape 300.000. Motivele nu pot fi explicate intr-o maniera clara. Bucurestiul este un catalizator al intrarilor, fiind si o tentatie pentru locuitorii altor judete. In fond, aici sunt generate cele mai multe locuri de munca, veniturile sunt mai mari decat in alte parti. Motivele acestor scaderi: studii in strainatate (chiar daca nu in numar semnificativ), foarte multi au preferat sa isi stabileasca resedinte in zona peri-urbana si s-au mutat acolo. Ilfovul este singurul judet in care populatia stabila creste”, a explicat Ilie Dumitrescu, director in cadrul INSSE intr-o discutie online cu cititorii HotNews.ro

Dumitrescu este unul dintre cei mai respectati statisticieni romani, el activand o perioada in cadrul Diviziei Statistice a Organizatiei Natiunilor Unite. „Foarte multi dintre pensionari de asemenea au preferat sa se stabileasca la tara din cauze care tin de costul nivelului de trai. Un alt motiv de o deosebita importanta: in Bucuresti ne confruntam cu fenomentul de respingere a dialogului cu cei care au facut Recensamantul”, mai spune statisticianul roman.

„Unii recenzori nu au facut pur si simplu fata. In ultima perioada, o serie de recenzori au „dezertat” din functie din doua motive: volumul de munca fata de compensatia financiara era neatractiv. In Bucuresti ne-am trezit ca a trebuit sa mobilizam resurse suplimentare in proportie de 20-25%. Cateva mii de oameni. Asta a determinat intarzieri in etapa de inregistrare ceea ce risca sa prelungim perioada de recenzare, ceea ce era imposibil”, explica Dumitrescu una dintre cauzele care au ingreunat desfasurarea Recensamantului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro