Sari direct la conținut

VIDEO Europe concerteaza pentru a cincea oara in Romania

HotNews.ro
Europe, Foto: Project Events
Europe, Foto: Project Events

Dupa spectacolele sustinute in 2005 (Brasov), 2006 (Bucuresti, Romexpo, Vanghelion), 2007 (Sibiu, Revelion) si 2010 (Targu Mures, Peninsula Festival), formatia suedeza Europe revine in Romania pe 16 iunie, in cadrul festivalului OST Fest, informeaza organizatorii. OST Fest se desfasoara in perioada 15-17 iunie, la Romexpo, aducand pe scena trupe ca Motorhead, Megadeth, Motley Crue si Dimmu Borgir.

Povestea trupei Europe incepe in 1979, cand in Upplands Väsby lua nastere o trupa suedeza denumita pe atunci „Force”, compusa din trei tineri ambitiosi: vocalistul Joey Tempest, chitaristul John Norum si basistul Tony Reno. Ulterior trupa a luat numele Europe si a devenit celebra in toata lumea in 1986, cand au lansat albumul „The Final Countdown”, album ce s-a vandut in SUA in peste 3 milioane de copii.

In anii ’80 Europe a fost trupa de rock cu cel mai mare succes la public, vanzand in intreaga lume peste 20 milioane de albume. Este una din putinele trupe din lume care au intrat in top 20 albume Billboard 200 cu doua albume: „The Final Countdown” si „Out of This World”, iar in top Billboard Hot 100 au avut doua single in top 10: „The Final Countdown” si „Carrie”.

In 2011, in cadrul unui sondaj realizat de revista Rolling Stones in randul cititorilor sai, piesa „Final Countdown” a fost votata a doua „cea mai proasta melodie a anilor ’80”.

Dupa ce ani buni Europe s-a bucurat de admiratia fanilor din intreaga lume, in 1992 membrii trupei au decis sa dispara o perioada de timp din lumina reflectoarelor. Dupa 11 ani de pauza, in 2003, trupa Europe s-a reunit oficial si a continuat seria de succese cu albumele „Start from the Dark” si „Secret Society”.

Discografie: Europe (1983), Wings of Tomorrow (1984), The Final Countdown (1986), Out of This World (1988), Prisoners in Paradise (1991), Start from the Dark (2004), Secret Society (2006), Last Look at Eden (2009).

Noul album al trupei Europe se numeste „Bag of Bones” si va fi lansat in luna martie a acestui an.

Vezi si site-ul orificial al trupei Europe.

Pe 16 iunie 2012, membrii Europe vor urca pe scena festivalului OST Fest de la Romexpo. Fanii romani vor avea norocul de a asculta live melodii de pe noul album, precum si cantece care au influentat generatii intregi, precum: „The Final Countdown”, „Carrie”, „Cherokee” sau „Open Your Heart”.

Preturile BILETELOR pentru fiecare din cele 3 zile de festival sunt urmatoarele:

  • 500 lei Tribuna VIP (tribuna acoperita + catering inclus)
  • 350 lei Fire Circle
  • 265 lei Tribuna
  • 120 lei Golden Circle
  • 90 lei Gazon

Pretul ABONAMENTELOR valabile pentru toate cele 3 zile de festival sunt urmatoarele:

  • 800 lei Tribuna VIP (tribuna acoperita + catering inclus)
  • 525 lei Fire Circle
  • 400 lei Tribuna
  • 200 lei Golden Circle
  • 150 lei Gazon

Mai multe detalii despre festivalul OST Fest, precum si despre trupele care vor canta in toate cele trei zile de festival puteti gasi accesand: www.ostfest.ro.

Pentru toti cei ce isi doresc sa-i asculte live pe cei de la Europe, Mötley Crüe, Motörhead, Dimmu Borgir, Megadeth si nu numai, biletele la OST Fest cat si abonamentele valabile pentru toate cele trei zile pot fi cumparate din urmatoarele locuri: Magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Magazinele Flanco, Librariile Adevarul, Magazinele Diverta, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Libraria Eminescu, Palatul National al Copiilor sau Statia de Metrou Unirii 1. Cei ce doresc sa comande biletele online, o pot face de pe BILETOO.ro, BILET.ro, BLT.ro sau MYTICKET.RO.

Festivalul OST Fest va avea loc in perioada 15-17 iunie 2012 la Romexpo Bucuresti si este un eveniment organizat de Project Events, in colaborare cu Cavalleria Events! Eveniment prezentat de Rock FM.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro