Sari direct la conținut

Ionel David, Asociatia Romana pentru Energie Eoliana, a discutat online cu cititorii: Acum, orice procent in plus de productie eoliana duce la o suplimentare a pretului de 1,1%, din 2015 cresterea va fi de 0,55%, iar din 2018 de 0,25%

HotNews.ro

Romania este considerata una dintre cele mai tentante destinatii pentru investiile in energia regenerabila, mai ales in domeniul energiei eoliene. De altfel, producatorii de energie regenerabila din Romania beneficiaza de una dintre cele mai atractive scheme de sprijin din UE, schema aprobata de Guvern dupa aproape trei ani de tergiversari. Care este potentialul Romaniei in domeniul energiei eoliene? Care este ritmul anual de crestere a capacitatii de productie a energiei eoliene? Cat de mult ajuta acordarea de certificate verzi dezvoltarea „fermelor de vant”? Care sunt marile proiecte care ar putea fi finalizate in acest an? Care va fi impactul acordarii certificatelor verzi asupra pretului la energia electrica? Ionel David, public affairs manager la Asociatia Romana pentru Energie Eoliana (RWEA), a discutat online cu cititorii HotNews.ro.

Potrivit datelor RWEA, sectorul eolian are potentialul de a atrage investitii de peste 5 miliarde de euro, pana in 2013, pentru un total de 3.000 MW instalati.

Dupa amanari repetate, Guvernul a aprobat anul trecut in octombrie legislatia care permite aplicarea schemei de sprijin pentru producatorii de energie regenerabila prin acordarea de certificate verzi. Investitorii au asteptat aproape trei ani intrarea in vigoare a schemei de ajutor care a fost reglementata initial in 2008.

Legislatia sprijina proiectele in energii regenerabile prin sistemul certificatelor verzi, care permite investitorilor recuperarea investitiilor. Certificatele verzi sunt acordate pentru energia electrica produsa din surse regenerabile si livrate consumatorilor.

Un investitor va putea obtine venituri din certificatele verzi pe care le tranzactioneaza pe piata, intrucat furnizorii de electricitate sunt obligati sa le cumpere in cote anuale.

  • Practic, producatorii de energie regenerabila primesc un sprijin sub forma de certificate verzi (CV) in functie de tehnologia folosita. Insa, stimulentele  acordate pentru investitiile in energia verde vor fi suportate de toti consumatorii de electricitate. Furnizorii sunt obligati, prin lege, sa cumpere aceste  certificate verzi care mai departe se regasesc in pretul la consumatorul final. Tranzactionarea certificatelor verzi este independenta de tranzactionarea  energiei electrice, care se realizeaza prin mecanisme de piata, pe piata de energie electrica. Prin aceasta schema de sprijin consumatorii finali suporta,  prin pretul majorat al energiei electrice, acoperirea costurilor suplimentare de productie ale producatorilor de energie electrica din surse regenerabile de energie. Pretul unui certificat verde variaza intre 27 si 55 euro.

Asociatia Romana pentru energie Eoliana este membra European Wind Energy Association, Global Wind Energy Council, National Associations Network.

Nota Redactiei:

  • Pentru a pastra coerenta si relevanta discutiei, nu vom valida comentariile care nu se refera la temele anuntate, care nu contin intrebari sau care constau in atacuri la persoana.
  • Va rugam sa nu adresati mai mult de doua intrebari pentru a da posibilitatea invitatilor sa raspunda la cat mai multe probleme ridicate de cititori.
  • Postarile lungi sau care contin mai mult de doua intrebari nu vor fi validate.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro