Sari direct la conținut

Decizie istorica: FED a stabilit tinta de inflatie la 2%

HotNews.ro

Rezerva Federala a Statelor Unite a luat miercuri decizia istorica de a stabili o tinta de inflatie de 2%, o victorie a presedintelui Ben Bernake care aduce politica bancii centrale americane mai aproape de cea a celorlalte mari institutii de profil din lume, informeaza Reuters.

Banca centrala americana a declarat, cu ocazia primei sale declaratii privind obiectivele si strategia pe termen lung, ca nu este indicat sa stabileasca o tinta fixa pentru rata somajului, deoarece piata muncii nu este influentata in mare masura de factorii monetari.

Potrivit unui comunicat al Fed, tinta de inflatie corespunde, pe termen lung, cu mandatul bancii centrale si va contribui la mentinerea ferma a asteptarilor legate de inflatie.

Scepticii, mai ales din randul democratilor din Congres, s-au declarat in trecut ingrijorati ca o astfel de tinta de inflatie va plasa pe planul al doilea un alt mandat al Fed, de ocupare a pietei muncii.

Rezerva Federala a anuntat, de asemenea, ca obiectivele pe termen lung ale institutiei vor fi reafirmate sau modificate anual in ianuarie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro