Standard & Poor’s a retrogradat ratingurile Societe Generale si Credit Agricole
Agentia de evaluare financiara Standard & Poor’s a retrogradat cu o treapta ratingurile Societe Generale si Credit Agricole, de la „A+” la „A”, dupa ce a coborat calificativul acordat Frantei, potrivit Bloomberg.
Totodata, ratingul Caisse des Depots et Consignations a fost redus de la „AAA” la „AA+”.
S&P a confirmat calificativul „AA-” acordat BNP Paribas, ca si pe cel al Credit Logement.
Agentia de rating a anuntat ca retrogradarea ratingurilor unora dintre banci urmeaza retrogradarii ratingului Frantei.
Standard & Poor’s se asteapta ca veniturile in scadere din operatiunile de investment banking sa aiba un impact asupra veniturilor operationale ale Societe Generale. In evaluarea Societe Generale, agentia s-a bazat pe faptul ca banca va continua sa isi imbunatateasca finantarea structurala si pozitia lichiditatilor, ca parte a planului anuntat la sfarsitul anului trecut, care prevede o reducere semnificativa a nevoilor de finantare.
Reprezentantii agentiei au mai aratat ca se asteapta ca pierderile din sectorul bancar din Franta provenind din operatiunile de creditare sa creasca moderat in 2012 si in 2013.
Societe Generale si Credit Agricole sunt prezente si pe piata din Romania. Societe Generale controleaza BRD, in vreme ce Credit Agricole este actionarul majoritar al grupului elen Emporiki, ce activeaza si pe piata autohtona.