Sari direct la conținut

Ministerul Finantelor a imprumutat 1,27 miliarde lei de la banci, de patru ori mai mult decat suma programata

HotNews.ro

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a atras luni 1,27 miliarde de lei printr-o emisiune de certificate cu discont, cu scadenta la sase luni, la un randament mediu de 5,87% pe an, potrivit datelor BNR. La licitatia similara din 5 decembrie, statul a platit un randament mediu de 6,60%.

Valoarea anuntata a licitatiei era de 300 milioane de lei, iar bancile au depus cereri de 1,73 miliarde de lei.

Ministerul de Finante intentioneaza sa atraga 4,5 miliarde de lei in luna ianuarie si 14-16 miliarde de lei in primul trimestru pentru finantarea deficitului bugetar si refinantarea datoriei publice.

In 2011, MFP a imprumutat 51,5 miliarde de lei prin emisiuni de obligatiuni si certificate de trezorerie, cu 25% peste valoarea sumelor atrase in 2010, de 41 miliarde de lei. Tot de pe piata interna, Trezoreria a reusit sa atraga 1,4 miliarde de euro prin emisiuni de titluri de stat, fata de 2,53 miliarde de euro in 2010.

Autoritatile romane si-au propus pentru acest an o tinta de deficit bugetar de 1,9% din PIB.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro