Sari direct la conținut

Banca centrala: Economia Spaniei va intra in recesiune in acest an

HotNews.ro

Economia Spaniei va intra in recesiune in acest an, urmand ca o redresare modesta sa aiba loc in 2013, potrivit prognozelor prezentate de Banca centrala, citate de AFP. Estimarile Bancii centrale a Spaniei arata ca Produsul Intern Brut se va reduce cu 1,5% in acest an, iar in 2013 va creste cu 0,2%.

Aceste cifre sunt mai mici decat previziunile prezentate de guvernul anterior, care anticipa cresteri economice de 2,3%, respectiv 2,4% in 2012 si 2013.

Pentru 2011, Banca Spaniei se asteapta la un avans de 0,7%, nivel sub prognoza guvernamentala de 0,8%.

Institutia estimeaza ca economia spaniola a inregistrat o contractie de 0,3% in ultimul trimestru al anului trecut.

Datele oficiale preliminare cu privire la cresterea economica pe 2011 vor fi publicate pe 30 ianuarie, iar cifrele finale pe 16 februarie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro