Sari direct la conținut

Mario Draghi, presedintele BCE, se declara ingrijorat de presiunile autoritatilor din Ungaria asupra institutiilor publice

HotNews.ro

Presedintele Bancii Centrale Europene Mario Draghi a declarat, joi, ca este „foarte ingrijorat” de presiunile exercitate de autoritatile din Ungaria asupra institutiilor publice, inclusv a bancii centrale, potrivit Reuters.

„In ceea ce priveste Ungaria, trebuie sa spun ca suntem foarte ingrijorati. BCE este foarte atenta la presiunile la care sunt supuse organele de decizie. Cred ca aceste presiuni sunt incompatibile cu spiritul Tratatului (Uniunii Europene – n.r.)”, a spus Draghi in cadrul unei conferinte de presa.

Autoritatile de la Budapesta au facut fata unui val de critici dupa ce au adoptat o serie de legi controversate, care ar incalca independenta bancii centrale si ar afecta activitatea altor institutii publice.

Parlamentul de la Budapesta a aprobat in data de 30 decembrie o serie de regulamente care il priveaza pe guvernatorul bancii centrale de posibilitatea de a-si numi consilierii, extinde numarul membrilor Consiliului de Politica Monetara si creeaza postul de al treilea vicepresedinte. Dezbaterile cu privire la acest proiect de lege au determinat Fondul Monetar International si Uniunea Europeana sa intrerupa in decembrie discutiile cu oficialii maghiari cu privire la un acord de imprumut cu Ungaria.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro