Fitch Ratings nu va retrograda ratingul Frantei in acest an daca situatia din zona euro nu se va inrautati
Fitch Ratings nu va retrograda ratingul suveran al Frantei in acest an, tara care beneficiaza de calificativul maxim „AAA”, in absenta unor socuri care sa duca la o inrautatire a situatiei din zona euro, a declarat un purtator de cuvant al agentiei de evaluare financiara, citat de AFP.
„Fitch isi mentine pozitia din decembrie. In absenta unor socuri importante care ar putea fi legate de o inrautatire substantiala a situatiei din zona euro, Fitch nu prevede modificarea perspectivei negative a ratingului inainte de 2013”, a spus purtatorul de cuvant.
Agentia Fitch a scazut la „negativ” de la „stabil” perspectiva ratingului Frantei la jumatatea lunii decembrie, mentinand insa ratingul „AAA”.
„Perspectiva negativa indica faptul ca exista usor peste 50% sanse pentru o reducere a ratingului in urmatorii doi ani”, a precizat agentia de rating.
„In comparatie cu alte tari din zona euro notate cu ‘AAA’, Franta este potrivit aprecierilor Fitch cea mai expusa la o intensificare a crizei”, precizeaza agentia, din cauza „deficitului sau structural mai important si a unei greutati mai mari a datoriei in raport” cu alte tari care beneficiaza de triplu A.