Sari direct la conținut

Sabin Cutas: Cred ca Uniunea Europeana va iesi intarita din aceste incercari, iar Zona Euro nu se va prabusi. Sunt in joc interesele unor state mari precum Franta sau Germania

Parlamentor.ro
Sabin Cutas, Foto: Arhiva personala
Sabin Cutas, Foto: Arhiva personala

„Cred ca Uniunea Europeana va iesi intarita din aceste incercari. Zona Euro nu se va prabusi. Sunt in joc interesele unor state mari precum Franta sau Germania”, a declarat europarlamentarul Sabin Cutas, comentand rezultatele summit-ului UE desfasurat recent la Bruxells. Cutas, care este membru al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European, e de parere ca „nu ar fi in avantajul nimanui prabusirea Zonei Euro sau a Uniunii Europene”. In opinia europarlamentarului, pactul bugetar adoptat de liderii UE „vizeaza stabilizarea economiei europene. Lipsesc, insa, solutiile pentru relansarea cresterii si pentru crearea de locuri de munca. Experienta acestor ani de criza dovedeste ca austeritatea nu este o solutie in sine, daca nu e dublata de masuri de stimulare a economiei”.

Adrian Novac: Cum vedeti Dumneavoastra deciziile adoptate de liderii UE in cadrul summit-ului de la Bruxelles? Sunt ele suficient de clare pentru a impune o disciplina fiscala si financiara mult mai dura in bugetele tarilor din Uniune?

Sabin Cutas: Din păcate, proiectul european se afla intr-un impas care se prelungește îngrijorător de mult. Daca anumiți lideri politici cu o viziune pro-europeana precum Jacques Delors pledează pentru o mai mare integrare economica, fiscala si politica ca unica soluție pentru criza pe care o traversam, alții prefera sa se agate de metoda interguvernamentala pana la final. Am creat o Uniune monetara fara sa avem si o Uniune economica.

De aceea, așteptam de la Summit-ul european din 7-8 decembrie luarea unor decizii in acest sens: crearea de euro-obligațiuni, introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare, precum si un plan concret pentru a favoriza investițiile si creșterea economica. Ideea de a impune o disciplina fiscala mai stricta nu este greșita. Este nevoie de noi reguli comune, care sa ghideze atât statele din zona euro, cat si cele din afara acesteia, astfel încât stabilitatea monedei euro sa fie asigurata. Însa, decizia de a avea sancțiuni „automate” pentru țările al căror deficit public depășește 3% din PIB sau al căror nivel al datoriei globale creste prea mult nu este, in opinia mea, cea mai înțeleapta. Trebuie sa se tina cont de specificul economic național, in special in condiții de criza economica si financiara.

Citeste interviul integral si comenteaza pe Parlamentor.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro