Fiul presedintelui AVAS a fost arestat si trimis in judecata, in august, pentru trafic de droguri
Andrei Popa, fiul presedintelui AVAS Aurelian Popa, a fost arestat si trimis in judecata in luna august pentru trafic de droguri, informeaza Agerpres. Dosarul a fost judecat, miercuri, la Tribunalul Bucuresti.
Potrivit unor surse judiciare fiul presedintelui AVAS a fost prins in timp ce incerca sa vanda cannabis, in zona Pietei Chibrit din Capitala.
Aurelian Popa precizeaza, intr-o declaratie transmisa Agerpres, ca fiul sau Andrei Popa, in varsta de 29 de ani, a fost retinut la inceputul lunii august, in municipiul Bucuresti, unde locuieste singur, inca de la varsta majoratului.
„Subliniez ca in niciun moment nu am avut cunostinta de faptul ca fiul meu ar fi desfasurat vreo activitate de natura infractionala”, sustine Aurelian Popa.
Presedintele Avas a mai afirmat ca are convingerea ca organele de cercetare penala si instantele de judecata competente vor analiza si vor decide in conformitate cu prevederile legale.
„In calitate de parinte, imi exprim regretul pentru faptele de care fiul meu este acuzat si precizez ca el si doar el este singurul raspunzator de cele intamplate si singurul care trebuie sa suporte consecintele legale ale faptelor sale”, a mai declarat Aurelian Popa. Acesta a mai precizat ca exclude orice alta declaratie suplimentara facuta pe aceasta tema pana la pronuntarea instantelor de judecata.
Potrivit Mediafax, Andrei Aurel Popa a fost arestat pe 2 august, in baza unui mandat emis de Tribunalul Bucuresti iar la sfarsitul aceleiasi luni, pe 29 august, a fost trimis in judecata, in stare de arest preventiv, alaturi de Elias Popescu, ambii fiind acuzati de trafic de droguri.
Instanta Tribunalului Bucuresti a constatat legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive a lui Andrei Popa, decizia fiind contestata de fiul presedintelui AVAS la Curtea de Apel Bucuresti. Curtea de Apel i-a respins, pe data de 7 septembrie, recursul.
La termenul din 21 noiembrie al dosarului in care Popa este acuzat de trafic de droguri, instanta Tribunalului Bucuresti i-a respins o cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Invinuitul a contestat decizia la Curtea de Apel Bucuresti, care, in 24 noiembrie, i-a respins recursul ca fiind nefondat.
Miercuri, instanta Tribunalul Bucuresti a reluat discutiile in acest dosar.
Urmatorul termen al procesului acestuia are loc pe 16 ianuarie 2012, informeaza Agerpres.